Se afișează postările cu eticheta dna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dna. Afișați toate postările

duminică, 26 aprilie 2009

inserv-iabili în criză

Macarale, macarale, râd în soare, argintii... Aşa suna cântecul. Dar nu e râsul lor. Cei de la Inserv, care prestează de zor cu enşpe macarale care mai decare să ridice mallul Gold Plaza, din Baia Mare, au probleme serioase. Muncitorii lucrează mai mult din pasiune, cam ca şi fotbaliştii de la FC Baia Mare. Cică sunt plătiţi cât să nu moară de foame. Începute în toamnă, problemele s-au acutizat pentru Inserv. Să vedem cât mai rezistă muncitorii (care sunt pe macareale inclusiv duminca) fără a fi plătiţi după lucrul prestat. 
Nu e singurul caz de firme cu ştaif care nu reuşesc să-şi plătească nici măcar angajaţii. Celebra CIMP, vândută la timp de actualul subprefect Alexandru Cosma, îşi lasă salariaţii fără bani. Victor Butean, cel care deţine şi AZUR SA, dovedeşte că şmecheriile învăţate în Bucureşti, pe vremea când gestiona problema gripei aviare, la Ministerul Transporturilor, caz ajuns la DNA, se pot aplica foarte bine şi în teritoriu. Chiar în cursul săptămânii trecute, mai mulţi angajaţi ai CIMP s-au revoltat, nemulţumiţi fiind de faptul că nici măcar de Paşte nu au fost plătiţi. Ce să faci? E greu cu criza asta... Mai ales că unii o folosesc drept scuză. 

marți, 27 ianuarie 2009

primarul Anghel, din nou în instanţă

Procesul edilului Cristian Anghel se află din nou pe rolul instanţei. În cursul anului trecut, acesta a fost judecat pentru abuz în serviciu, în formă calificată, în urma achiziţionării de către Primărie unui bloc aflat pe strada Horea, din Baia Mare. În luna iulie, Judecătoria Baia Mare a dat şi o primă sentinţă în acest caz, achitându-l pe primar şi ridicând sechestrul asigurator instituit pe bunurile sale.

La sfârşitul săptămânii trecute, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Maramureş, după ce timp de o jumătate de an el s-a aflat la DNA. După înaintarea apelului împotriva sentinţei instanţei băimărene, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat dosarul lui Cristian Anghel. Care a fost raţiunea menţinerii sale atâta timp pe masa de lucru a procurorilor este greu de precizat. Cert este că el se află din nou pe rolul instanţei, primul termen fiind stabilit pe data de 24 februarie. În motivarea sentinţei, magistraţii băimăreni au afirmat că nu au existat probe pentru a se dovedi faptul că edilul a avut cunoştinţă de intenţia conducerii societăţii Cuprom de a vinde imobilul aflat pe strada Horea şi, de asemenea, nu s-a putut stabili existenţa unui prejudiciu cauzat prin achiziţionarea imobilului la un preţ de câteva ori mai mare decât cel la care fusese înstrăinat de Cuprom cu doar câteva luni înainte. 

joi, 24 iulie 2008

primarul Cristian Anghel, achitat motivat

În cursul zilei de azi, instanţa a finalizat motivarea sentinţei în dosarul primarului Cristian Anghel, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Puteţi citi integral sentinţa accesând această adresă - proces Anghel.