Se afișează postările cu eticheta justitie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta justitie. Afișați toate postările

luni, 27 aprilie 2009

Justiţie! Sau ne facem singuri dreptate

Imediat după uciderea fetiţei de şase ani, pe o trecere de pietoni din cartierul Ferneziu, reacţia rudelor nu a întârziat să apară. Aparţinătorii victimei cer justiţiei să-l condamne pe şofer. În caz contrar, îşi vor face singuri dreptate. Unii ameninţă chiar că îl vor ucide pe şofer, indiferent de consecinţe.

 

În cursul săptămânii trecute, un grav accident soldat cu moartea unei fetiţe de numai şase ani, s-a produs în cartierul Ferneziu, al Băii Mari. În timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, împreună cu alţi copii, fetiţa a fost lovită de o maşină. Din spusele martorilor oculari, şoferul conducea cu o viteză foarte mare. Din această cauză, el nu a putut evita accidentul. Astfel că fetiţa a fost pur şi simplu spulberată de autoturism. Imediat, la faţa locului au venit rudele copilului. În mare parte, ţigani, aceştia au intrat în conflict cu şoferul şi un pasager al autovehiculului. Puţin a lipsit ca disputa să se lase cu alte victime. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a linişti spiritele. Acum, la câteva zile de la accident, rudele fetiţei neagă faptul că ar fi încercat să îl linşeze pe şofer şi afirmă că fratele făptuitorului ar fi sărit să o lovească pe mama fetiţei, fapt care a dus la o reacţie agresivă din partea aparţinătorilor victimei. „Presa a spus că am încercat să îl linşăm pe şofer. Nu-i adevărat. Noi am reacţionat după ce un băiat din maşină, frate de-al şoferului, a sărit să o lovească pe mama fetiţei. Atunci s-a agitat toată lumea”, a declarat unul dintre unchii fetiţei. „Păi, cu copilul mort pe drum, să sară la mama sa? Şi fratele lui să o lovească pe femeie cu picioarele? Şi acum ne bagă tot pe noi că ne-am revoltat”, s-a întrebat Minerva Suci, bunica victimei. „A avut curajul să se lege şi de sora mea, de mama fetiţei. A înjurat-o şi a vrut să dea în ea. Am înţeles că a fost ucidere din culpă, dar să nu sară la bătaie”, a spus Vasile Andrei, unul dintre aparţinători.

 

„Vrem dreptate!”

Tot ce îşi doresc rudele fetiţei, acum, este ca justiţia să facă dreptate, condamnându-l pe cel vinovat. Acestea cer pedepsirea şoferului. Altfel, ameninţă că îşi vor face singure dreptate. „A mers la cantină cu mai mulţi copii. Când s-a întors, copiii au traversat pe la trecerea de pietoni. El venind cu viteză, ea s-a oprit. A avut 130 de km la oră. A lovit-o, a călcat-o cu roata şi a tras-o după maşină. A zdrobit-o cu totul. Vrem să fie condamnat şi tras la răspundere. Dacă nu se va face dreptate, o să facem noi. Cum a murit ea, o să moară şi el. Îl prind pe stradă şi îl omor. Să-mi dea 20 de ani. Măcar ştiu o treabă. Mi-a fost nepoată şi eu am crescut-o”, a afirmat Tibor Radu Suci, unchiul victimei. Cât despre împăcarea părţilor, nici nu poate fi vorba. Ţiganii declară că şoferul le-ar fi propus o sumă, pentru cheltuielile de înmormântare. Şi atât. Fapt cu care rudele victimei nu sunt de acord. „Acum ne tot sună, că ne dă 14 milioane. Nu ne trebuie banii lui. Că viaţa unui copil nu poate fi plătită. Că m-am chinuit de l-am crescut”, a afirmat Minerva Suci, bunica fetiţei. Deocamdată, pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat pentru ucidere din culpă.

 

„Nu s-a văzut nici urmă de frânare. Nimic. A luat-o din plin. La viteza aceea, a omorât-o pe loc”, Minerva Suci, bunica victimei

vineri, 6 martie 2009

cu cimitirul în instanţă: s-a judecat cu 35 de morţi

Un caz demn de cartea recordurilor, cu 35 de morţi chemaţi în judecată, a avut nevoie de patru ani pentru a fi corect soluţionat. Un localnic din Vadu Izei a obţinut un teren de 2 hectare, după ce a citat în instanţă foştii proprietari, toţi decedaţi. Unul dintre moştenitori a apelat la instanţa de judecată pentru a-şi primi înapoi cei 14 ari de teren intabulaţi de vecinul său. Recent, Judecătoria Sighet i-a dat câştig de cauză.

 

Un localnic din comuna Vadu Izei a chemat în judecată 35 de persoane decedate. Obiectul procesului a fost acela al recunoaşterii de către instanţă a unui drept de proprietate pe care el l-ar fi obţinut prin uzucapiune. Cu toate că părţile citate erau decedate în urmă cu mai bine de 50 de ani, urmaşii de drept ai acestora nu s-au putut prezenta în instanţă, nefiind citaţi. Un caz incredibil, cu o soluţie la fel de incredibilă. Judecătorul a admis cererea şi i-a dat petentului, Ionel Fodoruţ, câştig de cauză. Surprinzător este şi termenul extrem de scurt în care a fost soluţionat dosarul. Cererea de chemare în judecată a morţilor a fost introdusă în 17 septembrie 2004, iar după mai puţin de două luni, pe 2 noiembrie, judecătorul Ioan Sas s-a pronunţat, admiţând acţiunea şi dispunând intabularea dreptului de proprietate în favoarea lui Fodoruţ asupra unei suprafeţe de aproximativ 2 ha teren din localitatea Vadu Izei. Nu a contat faptul că persoanele erau decedate, că moştenitorii nu fuseseră citaţi, că într-un răspuns dat de Biroul de Evidenţa Persoanelor Sighet se preciza că în ceea ce priveşte anumite persoane dintre cele 35 citate există date de stare civilă şi legate de domiciliu. Probabil, morţii trebuiau citaţi la cimitir. Judecătorul Ioan Sas a dat o soluţie fulger. La fel de rapidă a fost şi intabularea. Astfel că, între sărbătorile de iarnă, Ionel Fodoruţ s-a trezit proprietarul terenului solicitat.

 

• Un mort cumpărase terenul în 1927

La începutul anului 2005, unul dintre vecinii săi, Mihai Bledea, a aflat că o parte a terenului familiei sale, mai precis o suprafaţă de 14 ari, a fost intabulată pe numele lui Ionel Fodoruţ şi a atacat în instanţă hotărârea judecătorului Ioan Sas. A urmat un şir de procese în care judecătorii sigheteni au menţinut hotărârea anterioară, cu tot absurdul situaţiei. Ajuns şi în Baia Mare, magistraţii Tribunalului au soluţionat diferit dosarul şi au retrimis în mai multe rânduri cauza spre rejudecare Judecătoriei din Sighet. A fost nevoie să treacă patru ani până la o soluţie a instanţei sighetene care să dea câştig de cauză celor care aveau acel teren încă din 1927, fapt atestat printr-un înscris autentic recunoscut în instanţă. La începutul acestui an, Mihai Bledea a câştigat procesul, judecătorii luând act de renunţarea la judecată a lui Ionel Fodoruţ. Acum, în actele de Carte Funciară s-a operat modificarea titularului terenului de 14 ari. Acesta a fost un caz fericit. În ceea ce priveşte alte suprafeţe de teren, obţinute prin citarea celor 35 de morţi în instanţă, acestea au rămas în proprietatea lui Ionel Fodoruţ, moştenitorii celor decedaţi renunţând la a mai apela la instanţa de judecată. Surprinzător este faptul că în toţi aceşti ani, Mihai Bledea nu a apelat la ajutorul niciunui avocat, el prezentându-se singur în instanţa de judecată.

 

• Dispute între vecini

Ionel Fodoruţ a refuzat a comenta raţiunea pentru care a renunţat la proces după atâţia ani. În schimb, el a afirmat că vecinul său l-ar fi ameninţat în grădina din spatele casei şi ar fi lovit-o pe soţia sa, motiv pentru care l-a acţionat în judecată, iar Bledea a fost sanctionat cu o amendă penală de 500 lei. În replică, Mihai Bledea spune că totul a fost o înscenare şi că nu au existat probe în acest sens. Mai mult, a avut martori care susţin că la momentul invocat de familia Fodoruţ, el s-ar fi aflat în altă parte. Acea condamnare penală i-a atras şi pierderea locului de muncă, Bledea fiind angajat al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Maramureş.

 

• Sas, la CSM

Pe numele judecătorului Ioan Sas s-a depus o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii, Mihai Bledea acuzând modul deficitar în care magistratul a soluţionat acel proces din 2004. În urma acelei sentinţe, fostul angajat al Poliţiei de Frontieră a fost nevoit a cheltui în jur de 400 milioane lei vechi (dovediţi cu chitanţe ale deplasărilor ocazionate de nenumăratele procese). După mai multe acte emise de instituţiile abilitate în a soluţiona astfel de cazuri, în care apar numeroase inadvertenţe şi erori, Ioan Sas a scăpat basma curată. În prezent avocat, Sas a refuzat să comenteze soluţia sa, afirmând doar că ea s-a bazat pe o expertiză topografică.

vineri, 26 decembrie 2008

retro I

Pentru sfârşitul de an, nu pot să urez celor care trec pe aici în fiecare zi (şi nu numai) decât Sărbători Fericite. M-am gândit la o sumară trecere printre câtva dintre materialele cu care am ieşit în mass-media în acest an. Nu neapărat cele care au avut cel mai mare impact, ci, mai degrabă, cele în care apar teme ce arată problemele grave ale societăţii româneşti. Voi merge pe variantele prescurtate ale articolelor, pentru a fi mai uşor de parcurs. Aştept comentariile pe marginea acestor subiecte. Puncte de vedere vizavi de cele semnalate. 
Un prim articol la care m-am gândit a fost scris în luna ianuarie. El prezintă cazul unei femei judecată şi condamnată în doar 4 zile de la comiterea infracţiunii. Mă întreb câte zile ar fi durat dacă era vorba de Patriciu, Vântu, Voiculescu, Stănculescu, Iliescu...

Povestea cazului este simplă. 1 martie, 2007. Comuna Cerneşti. Teofil Negrean este prins în trafic fără permis de conducere. Pac!, se întocmeşte dosarul penal. Până aici, nimic surprinzător. După două zile, mama sa, care se afla în Italia, vine în ţară. Află de povestea fiului ei şi se gândeşte cum ar face ca fiul ei să nu mai aibă probleme cu justiţia. Îi vine repede şi ideea. Îl contactează pe Marius Boga, agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Cerneşti, căruia îi propune o întâlnire. Fără a preciza motivul sau subiectul viitoarei discuţii. Pur şi simplu i-a propus să se întâlnească, pentru a discuta ceva. Boga face pe ocupatul şi refuză întâlnirea. Femeia este insistentă şi nu renunţă uşor. În ziua următoare, îl contactează din nou. "Ştiţi, vreau să ne vedem. Băiatul meu are un dosar penal la Poliţie şi..." Poliţistul dă din colţ în colţ. Nu ştie ce să facă. Până la urmă, acceptă. Nu i s-a propus nimic, nu i s-a promis nimic. Doar o rugăminte: femeia dorea să se vadă cu el. Foarte vigilent şi dând dovadă de un profesionalism remarcabil, trebuie să recunoaştem, agentul model Marius Boga îşi anunţă superiorii. Este alertată conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş. Alarmă de gradul zero. Locul de întâlnire, un birou din sediul Poliţiei Cerneşti, este înţesat cu microfoane, camere video etc. La ora 5 după amiază, vine şi marea captură. Femeia are o discuţie cu agentul Boga, căruia îi propune să o ajute cu dosarul fiului, respectiv să se schimbe declaraţia sa iniţială, în care afirma că el a fost cel care a condus autovehiculul. Agentul îi spune că asta nu se poate, că dosarul e la Parchet. Femeia merge mai departe, propunându-i să o ajute (eventual prin distrugerea dosarului) şi îi pune discret, în faţă, 100 de euro. Aşa, ca pentru început. Restul... mai încolo.

 

Ghinion. Camerele funcţionează, microfoanele înregistrează, iar Cornelia Negrean este prinsă în flagrant. Infracţiunea de dare de mită. De aici, lucrurile se desfăşoară cu o celeritate incredibilă. La nici câteva ore, procurorul propune instanţei de judecată arestarea preventivă pe o perioadă de 24 ore. În aceeaşi zi. În 5 martie. Imediat, instanţa de judecată aprobă şi ia măsura arestării periculoasei infractoare. La nici câteva ore după ce a încercat mituirea poliţistului, femeia se vede după gratii. În ziua următoare, vine inevitabilul – arestare preventivă pe o perioadă de 10 zile. Nu trece decât o jumătate de zi de la comiterea infracţiunii, dar rechizitoriul este gata, dosarul complet (destul de consistent) şi urmărirea penală terminată. Suntem în data de 6 martie. Se stabileşte primul termen, pentru 9 martie, când, la mai puţin de 4 zile de la comiterea infracţiunii (una incredibil de periculoasă social, trebuie să recunoaştem), femeia este condamnată la 1 an şi 4 luni închisoare. Sentinţa rămâne definitivă şi irevocabilă. În doar patru zile, sistemul a reuşit să dovedească faptul că se poate lucra cu o eficienţă maximă. Cu rechizitorii finalizate în câteva ore şi o urmărire penală de pe o zi pe alta. Totul cu maxim profesionalism.