Din infernul re-educării, în lagărul morţii

Umbra lui Ţurcanu la Gherla

A petrecut patru ani în închisorile comuniste, dar nimic nu îi trezeşte amintiri mai înfricoşătoare decât cele şase săptămâni în care a stat la penitenciarul din Gherla. Re-educarea impusă prin studenţii legionari veniţi de la Piteşti l-a marcat pe viaţă, chiar dacă nu a "beneficiat" în mod direct de aceasta. De atunci, au trecut aproape 60 de ani, însă şi astăzi, când vorbeşte despre ce s-a petrecut la Gherla, cu greu îşi poate stăpâni emoţiile. Teroarea roşie a anilor comunişti îl răscoleşte încă.

Ioan Taloş s-a născut la Bonţida, o comună din judeţul Cluj, în 1930. Problemele sale cu comuniştii au început încă din tinereţe. Într-o noapte de iunie, a anului 1951, la uşa casei părinteşti s-au auzit bătăi puternice. Erau trei ofiţeri de securitate care veniseră pentru a-l aresta. Motivul era unul frecvent întâlnit în acea perioadă, religiile neo-protestante fiind scoase în afara legii. "În acea noapte au fost arestate 40 de persoane, toate fiind încadrate ulterior la infracţiunea de instigaţie religioasă. Probabil exista teama formării unor grupări subversive la adresa Guvernului. Am ajuns la sediul Securităţii din Cluj, unde au început anchetele. Aici am avut parte de un tratament inuman. Cei arestaţi nu aveau voie să stea întinşi pe pat începând cu ora 5 dimineaţa şi terminând cu 9 seara. Gardianul se uita pe vizor, iar dacă te prindea, erai luat şi dus în baie, pus într-un jgheab, unde trebuia să suporţi un 'duş' cu apă rece timp de o oră. Anchetele erau foarte dure şi presărate cu numeroase bătăi. Pe foarte mulţi îi legau şi îi băteau în tălpile picioarelor. Voiau să afle cu cine mai avuseseră legătură, pentru a putea aresta şi pe alţii. Pe mine, în repetate rânduri, m-au strivit cu o masă de peretele lângă care stăteam rezemat, lovindu-mă zdravăn în rinichiul drept. Din cauza asta am făcut o infecţie puternică. Iar acum, când am fost la control, doctorul mi-a spus că rinichiul este deplasat", ne relatează Taloş.

De la "neagra", la Gherla

Condiţiile oferite anchetaţilor erau precare şi cu totul diferite de cele pe care le întâlnim astăzi în închisori. "Ne-au dus într-o cameră mare, de 20 de persoane. Pe pereţi, era plin de ploşniţe. Noaptea, ceream gardienilor să ne lase lumina aprinsă, pentru a le speria. Însă nu întotdeauna erau de acord, iar zidurile deveneau negre de la numărul mare de ploşniţe. Abaterile mai grave, cum era uitatul pe geam, erau pedepsite cu o detenţie în 'camera neagră'. Ţin minte că odată ne-au dus în camera asta pe mai mulţi, din câteva celule, pentru că priviserăm în curte", îşi aminteşte Taloş. În noiembrie, 1951, el a fost condamnat la 6 ani închisoare corecţională. După o lună, a fost dus la închisoarea din Gherla. Deşi aici nu a rămas decât până la mijlocul lui ianuarie 1952, cele câteva săptămâni i-au fost suficiente pentru a-l marca pe întreaga viaţă. A făcut cunoştinţă cu regimul re-educării impus în închisorile comuniste şi pus în aplicare cu ajutorul studenţilor legionari veniţi de la Piteşti, sub conducerea lui Eugen Ţurcanu. De parcă nu ar fi fost de ajuns atrocităţile la care Ţurcanu şi compania îi supuneau pe deţinuţi, sub privirile gardienilor, condiţiile de la Gherla erau mai potrivite animalelor decât unor fiinţe umane. "Iniţial am dormit jos, pe beton. Ne-au dat doar câteva pături găurite, imposibil de folosit. Era începutul lui decembrie. Mâncarea era oribilă. Primeam fiertură de morcovi stricaţi, pe care nu o puteam mânca."

Lagărul morţii

Următorul episod s-a numit Mina Baia Sprie, sau lagărul morţii, cum a fost numită mina de aici. La Baia Sprie, Taloş şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în care a stat la închisoare. "La început, regimul a fost blând: mâncarea bună, condiţiile acceptabile. Însă a avut loc o evadare a unor deţinuţi la Mina Cavnic. Din acel moment s-a înrăutăţit situaţia şi la noi. S-au impus restricţii. Nu puteam vorbi între noi, mâncarea a devenit slabă, munca s-a îngreunat. Pentru a ne înfrica, ne-au oferit un exemplu. Un preot, de la Oradea, nu a vrut să intre în mină. L-au trimis să adune pietre de lângă gardul care împrejmuia Mina (erau mai multe rânduri de sârmă ghimpată şi garduri de lemn lângă care, dacă ajungeai, erai împuşcat fără somaţie de militarii care ne păzeau). Când a ajuns la sârma ghimpată, santinela l-a împuşcat cu câteva rafale, deşi era întors cu spatele spre gard, pentru a arăta că nu vrea să fugă", ne povesteşte Ioan Taloş. După câţiva ani petrecuţi la Mina Cavnic, el a fost eliberat. Trecuseră 4 ani şi jumătate de când fusese arestat prima dată. Eliberat fiind, viaţa sa nu a fost deloc uşoară. În permanenţă era urmărit de securişti (şi chiar de vecini), fiind anchetat atunci când cineva îi vizita familia. A lucrat mai mulţi ani la Mina Săsar, iar din 1975, este pensionat. Are 77 de ani, însă vioiciunea mişcărilor şi memoria bună nu îi trădează vârsta. Alături de ceilalţi foşti deţinuţi politici, rămâne un exemplu pentru modul în care a rezistat terorii roşii impuse la mijlocul secolului trecut.

Iadul numit Gherla

"Unul dintre deţinuţi a fost pus lângă o tinetă, timp de o săptămână. A fost forţat să lingă tineta după fiecare deţinut care îşi făcea acolo nevoile!"

"La Gherla, unii şi-au pierdut complet raţiunea. Doi fraţi gemeni au fost îndemnaţi să se certe până au ajuns să se urască. În final, unul l-a ucis pe celălalt."

Re-educarea legionară

"Ţurcanu şi ai lui au impus teroarea la Gherla, trecând la schingiuirea deţinuţilor. Spre exemplu, era cineva din Abrud, în a cărui curte se afla un filon de aur. A fost arestat de Securitate şi bătut pentru a da toate detaliile. Având suspiciuni că omul nu spune chiar tot, l-au dus în camera de re-educare, la Ţurcanu. Acolo, l-au bătut cu nişte lemne în care erau înfipte cuie. L-au lovit în tălpile picioarelor până i le-au găurit toate, cuiele trecând până în cealaltă parte. Apoi, l-au dus într-o altă cameră, unde se afla un om, în propria baltă de sânge. Era mort. I-au spus: vezi, dacă nu spui unde e aurul, ajungi lângă el! Şi el le-a spus. Ce nu face omul pentru viaţă? Studenţii lui Ţurcanu ne fuseseră prezentaţi de Goiciu, şeful închisorii, drept oameni re-educaţi, pe care statul îi va elibera. Erau ca un model pentru noi. Însă, ulterior, am aflat că un deţinut a ajuns în Italia, ascuns într-un vagon cu struguri, iar de acolo s-a dus la Radio Europa Liberă, unde a divulgat tot ce se petrecea la Gherla. Atunci, conducerea statului a arătat că ia măsuri drastice şi i-a condamnat la moarte pe cei din grupul lui Ţurcanu. Odată cu ei au vrut să-l aresteze şi pe ofiţerul politic (Istrate, n. red.), însă acesta a băut otravă, ştiind ce se va întâmpla."