interviu Iulian Comanescu

Iulian Comănescu – freelancer, consultant media, blogger.

„Media lui Comănescu”

Este, probabil, cel mai citit blogger de la noi, cu 15 ani de jurnalism în spate. Crede în viitorul presei tipărite, deşi tendinţa spre electronizarea acesteia a crescut în amploare şi diversitae. Spune că evită implicarea în politică, pentru că este un drum fără întoarcere şi nu se consideră... expertizat. Duce dorul primei iubiri şi l-ar tenta ideea de a reveni ca reporter, la un ziar modest.

Carte de vizită

S-a născut la Suceava, pe 8 noiembrie, 1966. Este jurnalist profesionist de peste 15 ani, iar acum lucrează ca analist şi consultant media. A trecut pe la Pro TV, Realitatea TV, Unica (redactor şef între 1999 – 2003), TV Mania (senior editor), Evenimentul Zilei. În present este freelancer şi colaborează cu diverse instituţii de media autohtone şi străine. Zilnic, îi puteţi citi ştirile şi comentariile pe blogul personal intitulat Media lui Comănescu (http://comanescu.hotnews.ro). Activitatea sa şi-o prezintă astfel. “Mă ocup mai ales cu proiecte noi de media. E vorba de blogurile HotNews, o părticică din „Business Standard”, ceva suport pentru încă nou-apăruta „Glamour”, studii de piaţă pentru companii care vor să se implice într-un fel sau altul pe piaţa românească, precum o agenţie foto, Northfoto. Am patru clienţi constanţi, o dată pe lună sau la două luni găsesc câte un deal nou. Am diferite proiecte legate de NGO-uri de specialitate – de pildă acum, problemele economice ale presei de Internet şi o monitorizare referitoare la gradul de profesionalism al presei”.

Reporter:

În ce direcţie se îndreaptă presa din România?

Iulian Comănescu:

Pe termen scurt (ani), spre tulburări date de excesul investiţional al mogulilor români. Pe termen mediu, către calitate, în sensul a ceva relevant pentru cititori, dar şi al presei zise quality, adică serioase, de referinţă. Grupurile străine de presă nu au investit decât în infotainment, tabloide, reviste. Rămâne să aşteptăm şi apariţia unui strat de presă serioasă. Eu sunt optimist în privinţa lui, chiar pe suporturi mai conservatoare, cum ar fi tiparul.

Rep.:

De ce dispar cititorii fideli de presă?

I. C.:

Nu îi mulţumim cu ceea ce scriem. Au diferite alte tentaţii. Asta, referitor la presa clasică. Internetul, mai ales, înseamnă cultura fragmentului. E greu să fii cursiv, fidel, faţă de fragmente, mai ales când instanţe intermediare aflate între producător şi receptor, precum Google sau blogurile, îţi oferă un amalgam din ceea ce te interesează. Cred aşadar că fidelitatea n-a dispărut. Doar că ea se manifestă către Google. Sau către blog: eu, la Comanescu.HotNews.ro, am vreo 1200-1500 de vizitatori unici, din care vreo 65 la sută fideli. Returning visitors, îmi place cum sună în engleză, oaspeţi care îţi calcă pragul şi a doua oară.

Rep.:

Care e diferenţa între jurnalismul de la noi şi cel din Occident?

I. C.:

Sunt mai multe. Corupţia. Confuzia la nivelul textului şi al ideilor care stau la baza lui. Vulgaritatea. Amestecarea opiniei cu informaţie. Documentarea neglijentă. Modelul ziaristului-justiţiar, faţă de jurnalistul occidental, care e mai aproape de un funcţionar specializat în lucrul cu informaţia. E drept că şi statutul de birocrat al occidentalului e o relativă degradare, dar nici mesianismul găunos lui Cristian Tudor Popescu nu duce departe.

Rep.:

Putem vorbi de o independenţă editorială în presă?

I. C.:

Da, desigur, dacă facem abstracţie de faptul că fiecare mijloc de informare depinde de proprietarul lui, dar mai ales de publicul lui. Există instituţii de presă din România cu un grad cel puţin satisfăcător de libertate. Colaborez cu vreo trei: „Evenimentul zilei”, HotNews, „Dilema”.

Rep.:

Cine controlează presa din România?

I. C.:

Există cinci „mari”, Ringier şi patru autohtoni: Patriciu, Vântu, Voiculescu, Sârbu. La mică distanţă se află un trust important de reviste, Edipresse-AS, apoi mai vin Burda şi Sanoma. Pare stupid să vorbim de „control” atunci când e vorba de reviste de femei de pildă, dar interesul pe care acestea îl stârnesc le face influente în mentalitatea publică. Temele „mari” – ecologiste, referitoare la minorităţi ş.a.m.d., trec de la sine în acest gen de presă, considerată de crispaţi „neserioasă”, şi au un impact neaşteptat.

Una peste alta, însă, e curios faptul că din punct de vedere al proprietarului autohton, presa stă pe pungi de petrol şi energie. N-am găsit încă o explicaţie mulţumitoare pentru asta.

Bloguri şi presă on line

Rep.:

Sunteţi unul din liderii bloggingului de la noi. Ce este un blog?

I. C.:

Mulţumesc de apreciere. Definiţia general valabilă e atât de laxă, încât e inconsistentă. Tipurile de blog care mă interesează pe mine constau în exprimare de nişă, adică pe un domeniu îngust. Exprimare avizată şi lipsită de patimă. Interacţiune vie şi comprehensivă cu cititorii: nu 200 de reacţii la o postare, ci 10, dar bine formulate şi în care autorul postării se amestecă şi el.

Rep.:

Care este impactul acestui val al blogurilor în presă?

I. C.:

Cred că vor mai dezmorţi mădularul cu care scriem, oricare-ar fi acela. Impactul e mai curând unul de adâncime decât unul de întindere. Blogurile au un public mic, dar ales. Pot funcţiona ca modele sau ca avangardă pentru presa clasică, dar numai cu nişte limite.

Rep.:

Care este viitorul presei on line?

I. C.:

Va fi din ce în ce mai masivă şi mai diversă. Va cruţa o parte din copacii din care se fac gazete. Televiziunea se va confunda cu on-line-ul.

Ceva ce miroase a palincă şi ger

Rep.:

Cum se vede Maramureşul (nu numai presa de aici) la Bucureşti?

I. C.:

Nu se vede. Îmi pare rău să vă dezamăgesc. Ceva ce miroase a palincă şi a ger. Între Maramureş şi Bucureşti sunt nişte munţi, cu multă ceaţă.

Rep.:

Care consideraţi că a fost ştirea sau articolul cu cel mai mare impact din carieră?

I. C.:

Habar n-am. Acum vreo 10 ani scriam pentru Florin Călinescu, la matinalul acela cu milionul, „Ora 7, Bună dimineaţa”. Cred că ne urmăreau vreo patru milioane de telespectatori, aşa spuneau studiile destul de rudimentare ale vremii. Îmi plăcea cum relata Călinescu că Iliescu şi Vadim au făcut pace, deşi cel de-al doilea îl făcuse pe primul în toate felurile, după care se uita fix în sticlă şi zicea: „Dar nu-i aşa că nu sunteţi cârpă kaghebistă, domnule preşedinte?”

Rep.:

Ce recomandaţi tinerilor jurnalişti? Dar celor din provincie (că noi suntem o categorie inferioară, după cum ne privesc cei din presa centrală)?

I. C.:

Tinerilor jurnalişti le recomand să umble după poveşti, pe teren. Să nu se cableze la mail şi messenger. Lipseşte „legwork”-ul, tăvăleala, din redacţii. De altfel, visez să-mi pun în ordine afacerile şi să mă angajez din nou trei luni undeva, la un ziar mic, ca reporter, pe 200 de euro.

Opţiuni şi argumente

Ştirea zilei sau ancheta săptămânii?

Ştirea zilei. Ancheta săptămânii pute a „dezvăluire”, un cuvânt din anii ’90.

Presa tipărită sau cea on line?

Tipărită. Am pe birou un Newsweek. Cea on-line e pâinea de toate zilele, obligaţia. Newsweek, Science et Vie sau Q Magazine sunt răsfăţul.

Eric Clapton sau Modern Talking?

Eric Clapton. Pentru ce-a făcut pe vremuri cu Cream-ul, când a ieşit de la dezintoxicare era alt om.

Mămăliguţă cu brânză sau paste?

Mămăliguţă cu brânză.

Marin Preda sau Mircea Eliade?

Mircea Eliade. Pentru „Noaptea Sânzienelor”, am citit-o târziu şi m-a frapat cât de bine ştia Eliade ce se petrecea în comunism – şi ce urma să se petreacă – fără vreo experienţă nemijlocită.

Roşu sau Negru?

Albastru. N-aveţi cum să mă obligaţi să aleg între cele două.

Ieri sau mâine?

Mâine. Dacă spunem că „ieri” e anii ’90, nenorociţi şi plini de mineri şi Iliescu. „Azi” e anul 2000, când nu mai suntem copii.

Ciprian DRAGOŞ ciprian@gazetademaramures.ro