joi, 30 august 2007

Babana pensie de 89 milioane lei

Cei mai privilegiaţi pensionari din Maramureş sunt foştii parlamentari şi magistraţi

Mai bine de jumătate din pensionarii maramureşeni au o pensie ce nu depăşeşte 3 milioane lei vechi, iar un sfert dintre aceştia primesc sub un milion şi jumătate. Pensiile maramureşenilor variază de la caz la caz, cea mai mică fiind de câteva sute de mii lei, iar cea mai mare atingând 89 milioane (!). Cei mai avantajaţi sunt magistraţii şi parlamentarii. Aceştia din urmă beneficiază de pensii ce trec de 30 milioane lei. Chiar şi pentru un singur an de tolăneală pe băncile Parlamentului, ei pot încasa 7 milioane lei. Topul este deschis de deputaţii Ştefan Tcaciuc şi Mircea Man, care au până acum patru mandate.

În ultima perioadă, situaţia pensiilor foarte mici sau, din contră, aceea a celor foarte mari a revenit în actualitate. În timp ce unii foşti torţionari beneficiază de pensii de zeci de milioane lei vechi, victimele acestora nu au acest privilegiu şi trebuie să se mulţumească doar cu câteva milioane, de multe ori suficiente doar pentru a-şi mai duce traiul de pe o zi pe alta. Cu mare tam – tam, autorităţile centrale au anunţat mărirea pensiilor, începând cu anul viitor. Este, probabil, o gogoaşă cu iz electoral, foarte multe dintre pensiile mici nu vor fi mărite substanţial, aşa cum s-a crezut iniţial, ci tot cei cu încasări babane vor avea de câştigat. Iar discrepanţa dintre pensiile uriaşe şi cele mici se va accentua. S-a tot vorbit de faptul că nu există un echilibru între tipurile de pensii. Că unii au foarte mult, iar alţii foarte puţin. Asta se datorează faptului că anumite categorii sunt privilegiate şi "cadorisite" de stat cu pensii incredibile, în timp ce altora li se aplică acel calcul cu celebrul punct de pensie, în urma cărora cei mai mulţi nu se aleg cu nimic.

Fericita octogenară

Marea majoritate a pensiilor nu depăşeşte pragul de 3 milioane lei vechi. Spre exemplu, în Maramureş, din totalul de 126 mii pensionari, aproximativ 60 de mii sunt sub 3 milioane lei. În general, între 1,5 şi 3 milioane lei. Însă aproximativ 30 de mii sunt cu pensii ce nu depăşesc 1,5 milioane lei. Aceste persoane, de regulă, au foarte mulţi ani lucraţi şi în condiţii grele. Însă faptul că tocmai aceste persoane, care în anii trecuţi au constituit principala forţă de muncă a ţării, sunt acum în imposibilitatea de a-şi asigura un trai decent nu mai interesează pe nimeni. Au lucrat, să fie sănătoşi, că doar şi cu un milion jumătate lei se poate trăi. De cealaltă parte se situează pensiile magistraţilor şi parlamentarilor. În Maramureş există un total de 26 de pensii de magistraţi, iar cea mai mică dintre acestea are... 40 de milioane lei. Media acestor pensii se învârte în jurul sumei de 50 milioane lei. Cea mai ridicată ajunge până la 89 milioane şi este încasată de o persoană octogenară, fost magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Rămânând în sfera justiţiei, îi putem aminti şi pe grefieri, care au pensii de aproximativ 15 milioane lei, cea mai mare ajungând până la 28 milioane. Mai mult, aceste pensii se măresc continuu, ele fiind reactualizate o dată pe an.

Topul parlamentarilor fericiţi

Cazul pensiilor parlamentarilor este unul şi mai interesant. Pentru doar un an de legislatură, un fost parlamentar ajunge să încaseze o pensie de 7 milioane lei (dublu sau triplu faţă de mulţi care au lucrat peste 30 de ani, e drept, nu atât de laborios şi intelectualiceşte precum deputaţii şi senatorii, ci tocmai în condiţii cu solicitare fizică maximă). Iar suma se reactualizează ori de câte ori creşte indemnizaţia parlamentarilor activi. Judeţul Maramureş a avut până acum mai mulţi parlamentari care au stat în "Camere" mai multe legislaturi: Luca Ştefănoiu, Filip Nicolae, Teodor Lupuţi, Nicolae Bud, Teodor Dunca, Ion Popa, Petre Moldovan, Mircea Ifrim, Aurel Constantin Ilie, Radu Stroe şi Bondi Gyongyike (cu câte două mandate) şi Petru Godja (cu 3 mandate). Cei mai fericiţi sunt Mircea Man şi Ştefan Tcaciuc, care figurează în listele parlamentarilor cu câte patru mandate. În prezent şapte dintre foştii parlamentari de Maramureş încasează pensii frumuşele. Trei dintre ei au avut un singur mandat şi iau aproximativ 27 milioane lei, iar patru au fost parlamentari pentru două legislaturi şi beneficiază de o pensie de 36 milioane lei. Am sunat-o pe Maria Ciocan, care a fost senator timp de o singură legislatură şi am întrebat-o dacă e normal şi firesc să încaseze aproape 30 de milioane lei pentru faptul că a stat timp de patru ani pe băncile Senatului. "Este foarte normal, sigur, pentru că pensiile parlamentarilor trebuiau aliniate la standardele din Uniunea Europeană. La revedere!", ne-a repezit fostul senator PRM. Sigur, pensiile parlamentarilor trebuiau aliniate normelor occidentale, dar celelalte nu. Iar în mintea genialului senator acest lucru este normal. Probabil la fel de normal este şi faptul că un anonim precum Tcaciuc va umfla o pensie de aproape 50 de milioane deşi nu a făcut nimic în Parlament iar vestitul Mircea Man îşi va calcula care dintre indemnizaţiile luate din '90 până acum este mai mare: cea de director la Distrigaz sau cea de deputat?

marți, 28 august 2007

Exproprierile regimului trecut continuă

Drumuri publice care nu există în actele Primăriei Şomcuta şi schiţe topografice întocmite de foşti puşcăriaşi
Cu "sprijinul" unui topograf penal şi sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor publice locale, un cetăţean din Şomcuta Mare a fost deposedat de terenul cumpărat în urmă cu peste 30 de ani, printr-un contract de vânzare – cumpărare. Terenul este străbătut de o cale de acces, despre care conducerea Primăriei afirmă că este un drum public. Însă el nu a fost cuprins în actele oficiale niciodată. Mai mult, el a fost recent pietruit, fără ca Primăria să investească un ban şi fără a avea la bază autorizaţiile necesare.

La începutul anilor '70, Ioan Lazăr a cumpărat o suprafaţă de teren de 21 de ari în localitatea Şomcuta Mare, de la familia Talpoş. Datorită faptului că el nu putea întabula teren, fiind membru cooperator, a trecut proprietatea pe numele fiului său, Sabin Lazăr. Însă doar 8 ari, atât fiind limita permisă de lege la acea dată. Iar restul terenului nu a fost trecut în actele de carte funciară. Pe acel teren, soţii Talpoş deţineau o casă în care au locuit permanent. Spre sfârşitul vieţii au fost îngrijiţi de familia Lazăr, care a acoperit şi cheltuielile de înmormântare. Apoi, Sabin Lazăr a ridicat pe acel teren o casă de locuit. Lângă proprietatea sa se afla un teren deţinut de alţi membri ai familiei Talpoş. Aceştia au avut pretenţia ca strada Corneasa, un drum înfundat, ce ducea până la terenul lui Lazăr, să continue peste proprietatea acestuia şi să ajungă până la aceea a familiei Talpoş. Cu toate că vecinii săi aveau acces la propriul teren prin altă parte, Lazăr a fost de acord să permită familiei Talpoş să treacă prin faţa casei sale, chiar şi cu maşina. Pornind de la acea cale de acces, între cele două familii s-au iscat veşnice discuţii, multe dintre ele finalizate în instanţa de judecată. Partea gravă a problemei este aceea că autorităţile statului s-au implicat în acest conflict şi, în loc să reglementeze lucrurile, au comis o serie de abuzuri care au intensificat starea de tensiune.

Schiţa unui fost puşcăriaş

În primul rând, după 2000, s-a făcut ieşirea din indiviziune pentru trenul cumpărat de Lazăr de la familia Talpoş. Printr-o schiţă întocmită de topograful Ioan Covaci, terenul cumpărat de Lazăr a ajuns în proprietatea familiei Talpoş. Incredibil dar adevărat – în actele de carte funciară, unde Sabin Lazăr figura ca şi proprietar, au apărut numele moştenitorilor familiei Talpoş. Practic, la baza acestei veritabile exproprieri, se află schiţa întocmită de topograful Covaci, care i-a trecut ca proprietari pe cei din familia Talpoş. De menţionat că actul respectiv este un fals. La acea dată Covaci nu avea dreptul de a profesa, fiind anterior condamnat la închisoare pentru infracţiuni similare. De aceea, el a folosit ştampila... unui coleg binevoitor. Şi aşa, probabil cu sprijinul unui alt binevoitor angajat al Biroului de Carte Funciară, familia Talpoş a obţinut ceea ce dorea – proprietatea asupra terenului în suprafaţă de 8 ari, traversat de acea cale de acces. Practic, contractul de vânzare – cumpărare a terenului (din 1971), din care reiese faptul că Sabin Lazăr este cel ce a dobândit terenul, este anulat de această întabulare fără nicio justificare. Am încercat să luăm legătura cu Ioan Covaci, însă telefonul său mobil a fost închis.

Uite drumul, nu e drumul!

În ceea ce priveşte drumul de acces, conducerea Primăriei Şomcuta a susţinut că este vorba de unul cu caracter public. Permanent s-a afirmat că în actele Primăriei, strada Corneasa, un drum public, se continuă până la proprietatea familiei Talpoş. Atunci se ridică două întrebări: dacă drumul figura încă din anii '70 – '80 ca fiind public, cum a fost construit el pe o proprietate privată fără ca proprietarii să fie despăgubiţi într-un fel; iar dacă acea cale de acces a fost amenajată ca şi drum, atunci cine a făcut investiţiile şi cine a întocmit proiectul pentru o asemenea lucrare? Evident, drumul nu a fost finanţat din banii Primăriei şi nici nu există vreun document justificativ pentru acea lucrare. Pur şi simplu, după întabularea terenului, familia Talpoş l-a acoperit cu piatră concasată. În mod normal, dacă era public, trebuia finanţat din banii Primăriei. Însă, asta nu s-a întâmplat. Concluzionând, putem spune că: Sabin Talpoş a cupărat un teren în 1971, s-a întabulat în Cartea Funciară, însă acum proprietar este altcineva; Primăria Şomcuta Mare a încălcat dreptul de proprietate al familiei Lazăr, inventând un drum public pe terenul acesteia; aceeaşi Primărie permite lucrări de amenajare a unor drumuri fără autorizaţie. Deocamdată, în legătură cu acest caz există un proces pe rol, instanţa de judecată urmând a se pronunţa cu privire la proprietatea asupra terenului în litigiu.

Experţii arată altceva

L-am căutat pe primarul Petru Butean pentru a ne oferi explicaţii legate de acest caz. Însă el nu se afla la Primărie, fiind în concediu. În schimb, l-am găsit pe viceprimarul Vasile Maxim, care a dat-o din colţ în colţ. "Acolo există un conflict între familii şi se judecă în instanţă. E peste măsura noastră să hotărâm cine are dreptate. În anii '80 s-a făcut un drum în zonă. Înainte nu era proprietate privată, totul fusese luat la CAP. Probabil că el apare în planul urbanistic al localităţii, pe care îl vom termina acum. Nu ştiu, mă gândesc. Drumul de acum a fost amenajat de ei şi am înţeles că au adus ceva piatră", a declarat Maxim. Cum cu "probabil" şi "nu ştiu" viceprimarul nu a reuşit să ne lămurească, a chemat doi experţi ai Primăriei. Gheroghe Petruş, tehnician cu probleme de urbanism şi Alexandru Munteanu, consilier la serviciul de cadastru, ne-au prezentat actele instituţiei care privesc acel teren. Într-o schiţă de urbanism întocmită în 1984, în continuarea străzii Corneasa apare un drum ce traversează un teren al cărui proprietar e identificat în persoana lui Sabin Lazăr. Din acte reiese că terenul de 21 de ari are doi proprietari: unul tabular, Sabin Lazăr (pe o suprafaţă de aproximativ 8 ari) şi altul extratabular, Ioan Lazăr (pentru restul terenului). Singurul teren deţinut de familia Talpoş este unul învecinat. După consultarea schiţelor şi celorlalte documente, cei doi angajaţi ai Primăriei au ajuns la concluzia că drumul nu a fost niciodată unul public, ci doar se constituise ca o cale de acces rezultată dintr-un drept de servitute.

luni, 27 august 2007

Composesoratul Vişeu administrează şi exploatează ilegal 200 de ha pădure

Lupta pentru pădurile moroşenilor

În urmă cu cinci ani, prin presiuni asupra Comisiei Locale, Composesoratul Vişeu a intrat în proprietatea unei suprafeţe de 200 ha pădure care nu i se cuvenea. Acum, pădurea a fost retrocedată foştilor proprietari, care nu pot intra în posesia ei, preşedintele Composesoratului refuzând predarea acesteia, deşi există o hotărâre judecătorească ce-l obligă la aceasta. Mai mult, Composesoratul administrează pădurea în continuare şi chiar o exploatează ilegal. Preşedintele, pădurarul responsabil şi alţi reprezentanţi ai asociaţiei s-au ales cu dosare penale.

Avocatul Gavrilă Iuga, doctor în ştiinţe juridice, a fost pentru zona Vişeu una dintre figurile emblematice ale primei jumătăţi a veacului trecut. Averea sa, destul de consistentă, a fost confiscată de comunişti. După 1990, moştenitorii săi au revendicat fostele proprietăţi, însă autorităţile locale au tergiversat procesul retrocedării, astfel că în ceea ce priveşte anumite suprafeţe de teren lucrurile sunt şi astăzi departe de a fi clarificate. Soţia doctorului Iuga, pe nume Flora, a deţinut în jur de 520 ha de pădure pe muntele numit Nemeşoaia. Anul trecut, comisia judeţeană a validat întreaga suprafaţă. Însă, problema a fost că 194 de ha pădure din acea suprafaţă fuseseră deja atribuite Asociaţiei Composesorale Vişeu de Sus – Vişeu de Mijloc, încă din 2002. Astfel că moştenitorii lui Iuga au solicitat instanţei de judecată anularea procesului – verbal de punere în posesie respectiv, precum şi a titlului de proprietate emis pe numele Composesoratului. Pe de altă parte, membrii composesori au refuzat să predea pădurea. În octombrie 2006, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj (ITRSV) a efectuat un control în zona respectivă şi a constatat starea în care se afla pădurea. De asemenea, în procesul – verbal încheiat atunci s-a stabilit că până la punerea în posesie (către familia Iuga) pădurea respectivă va fi în continuare păzită de Gheorghe Tomoiagă, pădurar – gestionar al Ocolului Silvic Composesoral. Practic, pădurea a rămas în continuare în administrarea Composesoratului.

În februarie 2007, Judecătoria Vişeu a dat câştig de cauză familiei Iuga, stabilind faptul că împroprietărirea Composesoratului cu 200 de ha pădure a fost un abuz, şi a anulat parţial titlul de proprietate. De asemenea, instanţa a arătat cine s-a făcut vinovat de acel abuz. În cuprinsul sentinţei se spune că, deşi Comisia Locală Vişeu avea cunoştinţă că terenul aparţine unor persoane fizice şi că acela care a aparţinut fostului Composesorat era liber, s-a procedat la punerea în posesie "sub o mare presiune". Ideea este că o parte din membrii composesori (şi, implicit, conducerea Composesoratului) a exercitat o presiune asupra Comisiei Locale pentru a obţine acea pădure, pentru că ea nu era ocupată de foştii proprietari, iar legea, la acea dată, nu permitea retrocedarea către persoane fizice a unei suprafeţe atât de mari. Pădurea fiind frumoasă, poate cea mai sănătoasă din acea zonă, a fost dată Composesoratului. În concluzie, instanţa a reţinut faptul că asociaţia composesorală "în mod nelegal şi abuziv a fost pusă în posesie pe terenul aflat în litigiu". "Mai mult, la data punerii în posesie, amplasamentul pe care Composesoratul l-a deţinut în 1948 era liber. Cu toate acestea şi în cunoştinţă de cauză, punerea în posesie nu s-a făcut pe acel amplasament sau pe unul din proprietatea statului român, ci pe cel proprietatea tabulară a reclamanţilor", se menţionează în sentinţă. Astfel, instanţa a hotărât anularea în parte a procesului – verbal de punere în posesie din septembrie 2002 şi a titlului de proprietate emis în acelaşi an, pentru suprafaţa de 194 de ha pădure.

În această situaţie, Composesoratul s-a văzut lipsit de una dintre cele mai valoroase păduri şi a început să taie arbori în mod ilegal. În urma unui control al aceluiaşi ITRSV Cluj, din aprilie 2007, a reieşit faptul că s-au exploatat ilegal aproape 300 mc masă lemnoasă, în valoare de 500 milioane lei vechi, iar vinovat a fost găsit pădurarul Gheorghe Tomoiagă, cel desemnat a păzi pădurea. Însă, el s-a scuzat că nu a avut în pază respectiva suprafaţă, contestând chiar procesul – verbal semnat cu câteva luni înainte. De atunci şi până acum, pădurea este în continuare tăiată, la faţa locului existând amenajat chiar un vagon – dormitor folosit de cei care taie arborii. În mod paradoxal, conducerea Composesoratului refuză să o predea, dar refuză în acelaşi timp asumarea responsabilităţii pentru tăierile ilegale din acest an. Astfel că, pe numele preşedintelui Vasile Andreica, al pădurarului Gheorghe Tomoiagă şi al altor doi reprezentanţi ai Ocolului Composesoral s-au depus plângeri penale adresate Parchetului Tribunalului Maramureş, în care cei numiţi anterior sunt acuzaţi de furt, furt calificat, distrugere şi neglijenţă în serviciu. Una dintre aceste plângeri a fost trimisă procurorului vişeuan Vasile Pop, zis Leşcă, iar acesta, în stilul obişnuit, nu a făcut nimic. Pe de altă parte, moştenitorii familiei Iuga au obţinut o ordonanţă preşedinţială prin care Composesoratul este obligat la respectarea hotărârii judecătoreşti şi sistarea tăierilor de arbori. Însă, preşedintele Vasile Andreica refuză acest lucru, continuând să deţină şi să exploateze cele 200 de ha. Mai mult, el acuză familia Iuga de tăieri ilegale. Până la soluţionarea conflictului, pădurea continuă a fi decimată.

Ciolpan îl acuză pe Andreica

Primarul Vasile Ciolpan a afirmat că nu s-a putut trece la punerea în posesie a pădurii către familia Iuga pentru că preşedintele Andreica refuză predarea acesteia. Mai mult, îl acuză pe acesta de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi tăierea ilegală a pădurii. "La legea 1 s-a dat în imediata apropiere a amplasamentului. Acum toate sunt încurcate... Nu se poate trece la punerea în posesie în favoarea moştenitorilor lui Iuga pentru că suprafaţa respectivă trebuie predată de Composesorat către Ocolul Silvic Vişeu, pentru ca ea să fie predată Comisiei Locale. Însă, Andreica nu vrea. El crede că e băiat deştept, iar noi, toţi ceilalţi, suntem fraieri. Îşi face făcutele, dar justiţia nu intervine. Îi voi face eu o plângere penală, pentru că nu se supune hotărârilor judecătoreşti. Cine taie acum? Composesoratul taie, că doar ei sunt acolo", a afirmat Ciolpan

Scuzele celor incriminaţi

Preşedintele Andreica recunoaşte că administrează pădurea, dar nu îşi însuşeşte răspunderea tăierii arborilor. "Noi am sesizat organele penale pentru a se cerceta şi a se vedea cine a exploatat acolo în mod ilegal. Au exploatat tocmai cei împuterniciţi de familia Iuga. Noi nu am exploatat deloc pădurea. Cineva, fără aprobare, a atacat o anume suprafaţă. Cerctarea ITRSV Cluj a stabilit că s-au tăiat arbori. Suprafaţa e la noi. Însă, avem martori că tocmai cei care pretind suprafaţa au tăiat, deşi vinovăţia se aruncă pe pădurarul nostru", a declarat Vasile Andreica, preşedintele Composesoratului Vişeu.

Ocolul Silvic recunoaşte presiunile

"Composesoratul are ocol silvic privat, de aceea nu vă pot spune cine taie ilegal. Însă ceva nu e în regulă acolo. La momentul preluării, Composesoratul a luat pădurea fără nicio obiecţiune. Din contră, au fost chiar presiuni mari. Nu numai pentru pădurea asta, ci pentru toată suprafaţa pe care o au acolo. S-a forţat treaba, pentru că nimeni nu a ştiut că va veni o altă lege care va da pădurea foştilor proprietari. Deşi reprezentantul nostru, la vremea respectivă, a atras mereu atenţia comisiei că nu e vorba de amplasamentul iniţial." – Vasile Vlad, reprezentantul Ocolului Silvic Vişeu

Ciprian Dragoş, Gazeta de Maramureş

sâmbătă, 25 august 2007

Din infernul re-educării, în lagărul morţii

Umbra lui Ţurcanu la Gherla

A petrecut patru ani în închisorile comuniste, dar nimic nu îi trezeşte amintiri mai înfricoşătoare decât cele şase săptămâni în care a stat la penitenciarul din Gherla. Re-educarea impusă prin studenţii legionari veniţi de la Piteşti l-a marcat pe viaţă, chiar dacă nu a "beneficiat" în mod direct de aceasta. De atunci, au trecut aproape 60 de ani, însă şi astăzi, când vorbeşte despre ce s-a petrecut la Gherla, cu greu îşi poate stăpâni emoţiile. Teroarea roşie a anilor comunişti îl răscoleşte încă.

Ioan Taloş s-a născut la Bonţida, o comună din judeţul Cluj, în 1930. Problemele sale cu comuniştii au început încă din tinereţe. Într-o noapte de iunie, a anului 1951, la uşa casei părinteşti s-au auzit bătăi puternice. Erau trei ofiţeri de securitate care veniseră pentru a-l aresta. Motivul era unul frecvent întâlnit în acea perioadă, religiile neo-protestante fiind scoase în afara legii. "În acea noapte au fost arestate 40 de persoane, toate fiind încadrate ulterior la infracţiunea de instigaţie religioasă. Probabil exista teama formării unor grupări subversive la adresa Guvernului. Am ajuns la sediul Securităţii din Cluj, unde au început anchetele. Aici am avut parte de un tratament inuman. Cei arestaţi nu aveau voie să stea întinşi pe pat începând cu ora 5 dimineaţa şi terminând cu 9 seara. Gardianul se uita pe vizor, iar dacă te prindea, erai luat şi dus în baie, pus într-un jgheab, unde trebuia să suporţi un 'duş' cu apă rece timp de o oră. Anchetele erau foarte dure şi presărate cu numeroase bătăi. Pe foarte mulţi îi legau şi îi băteau în tălpile picioarelor. Voiau să afle cu cine mai avuseseră legătură, pentru a putea aresta şi pe alţii. Pe mine, în repetate rânduri, m-au strivit cu o masă de peretele lângă care stăteam rezemat, lovindu-mă zdravăn în rinichiul drept. Din cauza asta am făcut o infecţie puternică. Iar acum, când am fost la control, doctorul mi-a spus că rinichiul este deplasat", ne relatează Taloş.

De la "neagra", la Gherla

Condiţiile oferite anchetaţilor erau precare şi cu totul diferite de cele pe care le întâlnim astăzi în închisori. "Ne-au dus într-o cameră mare, de 20 de persoane. Pe pereţi, era plin de ploşniţe. Noaptea, ceream gardienilor să ne lase lumina aprinsă, pentru a le speria. Însă nu întotdeauna erau de acord, iar zidurile deveneau negre de la numărul mare de ploşniţe. Abaterile mai grave, cum era uitatul pe geam, erau pedepsite cu o detenţie în 'camera neagră'. Ţin minte că odată ne-au dus în camera asta pe mai mulţi, din câteva celule, pentru că priviserăm în curte", îşi aminteşte Taloş. În noiembrie, 1951, el a fost condamnat la 6 ani închisoare corecţională. După o lună, a fost dus la închisoarea din Gherla. Deşi aici nu a rămas decât până la mijlocul lui ianuarie 1952, cele câteva săptămâni i-au fost suficiente pentru a-l marca pe întreaga viaţă. A făcut cunoştinţă cu regimul re-educării impus în închisorile comuniste şi pus în aplicare cu ajutorul studenţilor legionari veniţi de la Piteşti, sub conducerea lui Eugen Ţurcanu. De parcă nu ar fi fost de ajuns atrocităţile la care Ţurcanu şi compania îi supuneau pe deţinuţi, sub privirile gardienilor, condiţiile de la Gherla erau mai potrivite animalelor decât unor fiinţe umane. "Iniţial am dormit jos, pe beton. Ne-au dat doar câteva pături găurite, imposibil de folosit. Era începutul lui decembrie. Mâncarea era oribilă. Primeam fiertură de morcovi stricaţi, pe care nu o puteam mânca."

Lagărul morţii

Următorul episod s-a numit Mina Baia Sprie, sau lagărul morţii, cum a fost numită mina de aici. La Baia Sprie, Taloş şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului în care a stat la închisoare. "La început, regimul a fost blând: mâncarea bună, condiţiile acceptabile. Însă a avut loc o evadare a unor deţinuţi la Mina Cavnic. Din acel moment s-a înrăutăţit situaţia şi la noi. S-au impus restricţii. Nu puteam vorbi între noi, mâncarea a devenit slabă, munca s-a îngreunat. Pentru a ne înfrica, ne-au oferit un exemplu. Un preot, de la Oradea, nu a vrut să intre în mină. L-au trimis să adune pietre de lângă gardul care împrejmuia Mina (erau mai multe rânduri de sârmă ghimpată şi garduri de lemn lângă care, dacă ajungeai, erai împuşcat fără somaţie de militarii care ne păzeau). Când a ajuns la sârma ghimpată, santinela l-a împuşcat cu câteva rafale, deşi era întors cu spatele spre gard, pentru a arăta că nu vrea să fugă", ne povesteşte Ioan Taloş. După câţiva ani petrecuţi la Mina Cavnic, el a fost eliberat. Trecuseră 4 ani şi jumătate de când fusese arestat prima dată. Eliberat fiind, viaţa sa nu a fost deloc uşoară. În permanenţă era urmărit de securişti (şi chiar de vecini), fiind anchetat atunci când cineva îi vizita familia. A lucrat mai mulţi ani la Mina Săsar, iar din 1975, este pensionat. Are 77 de ani, însă vioiciunea mişcărilor şi memoria bună nu îi trădează vârsta. Alături de ceilalţi foşti deţinuţi politici, rămâne un exemplu pentru modul în care a rezistat terorii roşii impuse la mijlocul secolului trecut.

Iadul numit Gherla

"Unul dintre deţinuţi a fost pus lângă o tinetă, timp de o săptămână. A fost forţat să lingă tineta după fiecare deţinut care îşi făcea acolo nevoile!"

"La Gherla, unii şi-au pierdut complet raţiunea. Doi fraţi gemeni au fost îndemnaţi să se certe până au ajuns să se urască. În final, unul l-a ucis pe celălalt."

Re-educarea legionară

"Ţurcanu şi ai lui au impus teroarea la Gherla, trecând la schingiuirea deţinuţilor. Spre exemplu, era cineva din Abrud, în a cărui curte se afla un filon de aur. A fost arestat de Securitate şi bătut pentru a da toate detaliile. Având suspiciuni că omul nu spune chiar tot, l-au dus în camera de re-educare, la Ţurcanu. Acolo, l-au bătut cu nişte lemne în care erau înfipte cuie. L-au lovit în tălpile picioarelor până i le-au găurit toate, cuiele trecând până în cealaltă parte. Apoi, l-au dus într-o altă cameră, unde se afla un om, în propria baltă de sânge. Era mort. I-au spus: vezi, dacă nu spui unde e aurul, ajungi lângă el! Şi el le-a spus. Ce nu face omul pentru viaţă? Studenţii lui Ţurcanu ne fuseseră prezentaţi de Goiciu, şeful închisorii, drept oameni re-educaţi, pe care statul îi va elibera. Erau ca un model pentru noi. Însă, ulterior, am aflat că un deţinut a ajuns în Italia, ascuns într-un vagon cu struguri, iar de acolo s-a dus la Radio Europa Liberă, unde a divulgat tot ce se petrecea la Gherla. Atunci, conducerea statului a arătat că ia măsuri drastice şi i-a condamnat la moarte pe cei din grupul lui Ţurcanu. Odată cu ei au vrut să-l aresteze şi pe ofiţerul politic (Istrate, n. red.), însă acesta a băut otravă, ştiind ce se va întâmpla."

sâmbătă, 18 august 2007

homosexualii şi analfabeţii nu pot dona sânge

Răsfoind revista presei, am aflat o ştire excepţională: ministrul sănătăţii a emis un ordin prin care li se interzice homosexualilor şi analfabeţilor să doneze sânge. Incredibil, dar adevărat. Cică argumentul care motivează ordinul lui Nicolaescu are le bază următoarele premise: homosexualii sunt mai predispuşi la a fi purtători de HIV, prin urmare îi scoatem de pe listă, iar analfabeţii nu pot citi nu ştiu ce istoric de sănătate şi nu pot semna un chestionar. În primul rând, numărul cazurilor de SIDA este mai mare la persoanele heterosexuale faţă de cele homosexuale (59 - 2, noi cazuri apărute în acest an), iar apoi, testul HIV - SIDA este oricum obligatoriu. Cât despre analfabeţi... Este clar o discriminare ridicolă, în contextul în care cineva îi poate citi unuia care nu reuşeşte singur istoricul respectiv şi problema e rezolvată. În ultimii ani criza de sânge este accentuată, iar reglementările lui Nicolaescu apar penibile. Oricum lumea nu se înghesuie să doneze. De aceea trebuie oferite facilităţi, nu restricţii. În plus, la modul în care funcţionează sistemul de sănătate de la noi, numai de asta mai era nevoie şi toate problemele sunt rezolvate. Cică ne-am adaptat nu ştiu căror norme europene, bla - bla... Bine că nu ne-am adaptat normelor europene şi atunci când vine vorba de cozile de la farmacii de la începutul lunii. Nu cred că englezii stau în fiecare 1 a lunii la cozi infernale pentru a-şi procura medicamente. Nota bene pentru Nicolaescu!

joi, 16 august 2007

Dosarul Tăul Ştiol – un caz redeschis

Penalul consilieri local borşean Gavrilă Grec se trage de şireturi cu cei de la Academia Română

După ce a distrus un tău alpin protejat de lege, fostul primar borşean, Gavrilă Grec, refuză respectarea deciziilor forurilor de mediu, care îl obligă la refacerea zonei. El este sprijinit de cei de la Agenţia de Mediu, care dezaprobă măsurile impuse de Academia Română. Gheorghe Voinescu, fostul şef al APM, face jocul lui Grec, susţinând că o intervenţie la Tăul Şiol ar afecta echilibrul natural.

În 2002, primarul de atunci al oraşului Borşa a distrus un tău alpin, aflat în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Tăul Ştiol, aşa cum este cunoscut, e înscris în lista monumentelor naturii, fiind o arie protejată de lege. Cu de la sine putere şi fără a avea avizele legale, Gavrilă Grec a dispus înlăturarea unei buze a tăului şi ridicarea unui dig, triplând suprafaţa lacului. Grec intenţiona să amenajeze tăul pentru a-l transforma într-o atracţie turistică, afaceriştii borşeni urmând a ridica pe mal câteva moteluri. Numai că în Parcul Naţional nu se intră cu buldozerul, ci cu un set de avize din partea instituţiilor abilitate. Practic, Grec s-a făcut vinovat de încălcarea mai multor legi, printre care şi cea penală. A fost amendat (nu el personal, ci Primăria Borşa) de către Garda de Mediu Maramureş, care a dispus şi readucerea tăului la starea iniţială. Amenda a fost plătită din banii Primăriei Borşa (deşi Grec era vinovatul), dar despre refacerea zonei, nici pomeneală. Pe numele lui Grec s-a deschis un dosar penal, însă Parchetul Maramureş a conchis că "buldozeristul", deşi se face vinovat de distrugerea zonei, nu poate fi trimis în judecată, fapta nefiind comisă cu intenţie (!). Şi Grec a primit NUP. În toamna anului trecut, în urma atacării soluţiilor procurorilor, judecătorii au decis redeschiderea dosarului datorită faptului că urmărirea penală nu a fost completă. Iar de atunci... pauză.

Grec v. Academia Română

Săptămâna trecută, instituţiile de mediu au reluat problema Tăului Ştiol. Reprezentanţii mai multor autorităţi de mediu (cum ar fi Doina Jauca, directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei; Mircea Vergheleţ, şeful Serviciului de Arii Protejate din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva) s-au deplasat la Tăul Ştiol, în încercarea de a găsi soluţii pentru refacerea zonei. În prezent, aceasta e asaltată de maşini de teren (al căror acces a fost facilitat de drumul construit de Grec) şi de turişti care distrug fără îngrădire flora din jurul lacului. Unii îşi întind corturile, alţii fac foc de tabără din jnepenii tăiaţi de pe malul tăului, alţii lasă în urmă mizerii de tot soiul. Fiecare face ce vrea într-un parc naţional, o zonă protejată de lege. În paralel, a avut loc şi o întâlnire cu reprezentanţi ai autorităţilor locale din Borşa (inclusiv cu Gavrilă Grec, la această oră consilier local). Însă borşenii au lăsat impresia că nu doresc refacerea zonei şi, implicit, nici respectarea deciziilor Academiei Române. Trebuie amintit faptul că încă din 2005, există un proiect de refacere a zonei, întocmit de specialişti în domeniu, şi avizat de Comisia Monumentelor Naturii. El prevede aducerea Tăului la forma şi starea iniţială. Însă vinovaţii (Grec, în principal, şi Primăria Borşa, în subsidiar) nici că se sinchisesc să respecte deciziile Academiei Române.

Voinescu v. Academia Română

Vinerea trecută, Agenţia de Protecţia Mediului Maramureş (APM) a găzduit o întâlnire la care au participat reprezentanţii instituţiilor abilitate în a lua măsuri la Tăul Ştiol. Doina Jauca a făcut o trecere în revistă a celor întâmplate în ultimii 5 ani şi a expus proiectul propus de Comisia Monumentelor Naturii (a Academiei Române), iar Mircea Vergheleţ a prezentat mai multe imagini surprinse la faţa locului cu o zi înainte, precizând că în zonă s-a intervenit brutal, s-a distrus un monument al naturii, s-a facilitat accesul maşinilor de teren, s-a construit un dig care nu va rezista mult la infiltraţiile din tău, zona e afectată de gunoaie şi de distrugerea florei etc. În mod paradoxal, fără a avea pregătirea necesară şi dând dovadă de necunoaşterea problemei, Teodor Pop, delegat din partea Societăţii de Gospodărire a Apelor, a afirmat că digul nu are o înălţime prea mare şi că în zonă nu ar trebui intervenit pentru că se va strica echilibrul natural (!). De parcă nu Grec a distrus un echilibru ce data de milenii! În ajutorul lui Pop a venit un alt habarnist, voinicul Gheorghe Voinescu, ceva şef de serviciu la APM, care a făcut gât (deşi el nu are), că zona nu trebuie afectată de lucrări, că să se mai aducă variante, că mai trebuie căutate soluţii. Bazaconii pe care nu le-am înţeles. Şi pe care nici ceilalţi oficiali nu le-au înţeles. Mircea Vergheleţ a fost singurul care a luat atitudine faţă de afirmaţiile lui Voinescu, întrebându-l de ce nu a respectat hotărârea luată de Garda de Mediu în 2003, care prevedea refacerea zonei, pe vremea când Voinescu era directorul APM. În plus, i-a reamintit că există o decizie a Comisiei Monumentelor Naturii ce trebuie respectată. În final, s-a ajuns la concluzia că din moment ce nu există un aviz dat de Inspectoratul în Construcţii, orice lucrare este ilegală, deci şi lucrările de la Tăul Ştiol trebuie înlăturate şi zona refăcută. În acest sens, Inspectoratul în Construcţii trebuie să emită un act din care să reiasă că nu şi-a dat girul pentru buldozereala lui Grec şi că zona trebuie refăcută, aşa cum prevede legea. Ce va urma rămâne să vedem, lucrurile continuând să se tergiverseze, iar măsurile imediate la Tăul Ştiol lăsându-se în continuare aşteptate.

Din culise

- Organizată "impecabil", întâlnirea de vineri a fost prezidată de Victor Iancu, directorul APM, care a întârziat la propria şedinţă mai bine de oră. În acest timp, cei prezenţi s-au apucat să spună bancuri, să îşi ia micul dejun sau să înjure printre dinţi. Plictisiţi de aşteptare, unii au părăsit sala. Ba pentru o ţigară, ba pentru a pleca de tot. Când, în sfârşit, Iancu şi-a făcut apariţia (evident, fără scuzele de rigoare), a fost apostrofat de Iuliu Szekely, directorul SGA, care i-a spus că mai bine venea mai devreme şi ieşea mai repede. Bună poanta, însă nu pentru lipsiţi de umor şi obraz precum Iancu.

- Vizita oficialităţilor la Tăul Ştiol a fost una deloc plăcută pentru borşeni. Gavrilă Grec, în disperare de cauză, a apelat la ajutorul unui... preot, care a însoţit grupul la lacul alpin din Rodnei. Acesta a încercat să pledeze cauza penalului Grec, intervenind în discuţii (în ce calitate, nu înţelegem).

Tandemul Grec - Voinescu

"Gavrilă Grec nu doreşte refacerea zonei pentru că îi este frică de faptul că o să trebuiască să plătească. De aceea se tot opune, deşi lucrările nu au legătură cu el. Pentru că noi încercăm să găsim o finanţare în acest sens. Deşi, conform Gărzii de Mediu, aducerea la starea iniţială revenea Primăriei Borşa. Cât despre atitudinea lui Gheorghe Voinescu... Ce pot să spun. Când avem un aviz dat de Comisia Monumentelor Naturii, nu mai există păreri. Nici ale APM-ului, nici ale lui Voinescu, nici ale mele. Trebuie respectată decizia forului superior. Însă Consiliul Local Borşa şi APM se opun proiectului." – Mircea Vergheleţ, reprezentant Arii Protejate, Romsilva