Între agresiunea părinţilor şi indiferenţa autorităţilor

Bătut de părinţi, un copil din localitatea Chelinţa a fugit de acasă. A fost găsit de poliţişti, pe străzile Municipiului Baia Mare, şi dus la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă. Însă conducerea a refuzat primirea minorului, încălcând dispoziţiile legii. A fost nevoie de intervenţia superiorilor purtătorilor de uniformă pentru rezolvarea situaţiei.

 

Un tânăr de 14 ani a ajuns mingea ping – pong între Direcţia de Protecţia Copilului şi Poliţie. Totul a pornit de la faptul că directorul Nicolae Boitor a refuzat internarea copilului într-un centru al Direcţiei, după ce reprezentanţii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Poliţiei, au găsit copilul pe străzile din Baia Mare şi l-au dus la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă (CPRU). Cu toate că era vorba despre un caz social a cărui soluţionare revine instituţiei conduse de Nicolae Boitor, angajaţii Centrului au refuzat primirea minorului. În cursul dimineţii de vineri, l-au contactat pe directorul instituţiei, care le-a spus foarte limpede să nu primească minorul în Centru şi să le spună poliţiştilor să îl ducă în familie. A fost nevoie de intervenţia scrisă şi telefonică a comisarului Dorin Coste, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, pentru a-l speria pe Nicolae Boitor. Cel dintâi i-a cerut acestuia să rezolve situaţia minorului, una care nu cade în sarcina Poliţiei. În final, Boitor a realizat gravitatea consecinţelor refuzării copilului şi a ordonat subalternilor preluarea acestuia în CPRU Baia Mare.

 

Victima propriilor părinţi

Băiatul provine dintr-o familie de părinţi alcoolici, din localitatea Chelinţa (Ulmeni). Aceştia l-au supus pe minor agresiunii fizice, fapt pentru care el a refuzat să mai stea acasă. Astfel că a fugit în Baia Mare, unde a fost găsit de poliţişti. Comisarul Dorin Coste a fost cel care a intervenit pentru luarea copilului în CPRU, după ce directorul Nicolae Boitor refuzase acest lucru. „Colegii mei s-au dus la Centrul de pe str. Victor Babeş. Acolo s-a refuzat iniţial primirea copilului. Atunci am întocmit şi un act scris, pentru că existase decât solicitarea verbală, după care l-am sunat pe Nicolae Boitor. Şi după lungi insistenţe, l-au primit. Povestea copilului este puţin mai lungă. El a fost instituţionalizat înainte, iar apoi, predat familiei, printr-o hotărâre judecătorească. Iar copilul nu se poate adapta mediului familial. La un moment dat, el a fost dat dispărut de acasă. Noi l-am găsit şi intenţionam să-l predăm familiei, conform uzanţelor. Însă copilul ne-a spus că merge oriunde, numai acasă nu. Pentru că este bătut de mamă şi de tată şi nu mai doreşte să stea acolo. Desigur, aceste aspecte trebuie verificate de către un asistent social care să ne confirme că afirmaţiile copilului sunt adevărat. Astfel că am decis să lăsăm minorul în custodia Direcţiei pentru Protecţia Copilului”, a afirmat comisarul Dorin Coste.

 

Aberaţii pe marginea subiectului

Am purtat o discuţie cu unul dintre asistenţii sociali care s-au ocupat de rezolvarea cazului. Acesta a afirmat că nu au fost probleme, încercând să-l prezinte pe directorul Boitor în culori pastelate. Mai mult, asistentul social a încercat să ne distragă atenţia de la subiect, vorbindu-ne tot felul de aberaţii, despre fenomenul sărăciei din România şi alte lucruri care nu aveau legătură directă cu cazul de faţă. „Am vorbit şi cu poliţiştii, şi cu directorul Nicolae Boitor, şi s-a dat aprobarea pentru primirea copilului. Eu nu-mi amintesc să fi refuzat luarea minorului în Centru. Chiar nu a fost nicio problemă. Acum nu trebuie să dăm o amploare atât de mare. Sunt mulţi copii abuzaţi, neglijaţi. Fenomenul acesta al sărăciei a luat amploare foarte mare în ultima vreme. Sărăcia este lucie pretutindeni. 11 milioane de români sunt persoane asistate. Problemele sociale sunt cu duiumul”, ne-a spus Cecilia Zglobiu, asistent social în cadrul CPRU Baia Mare. 

„Era sarcina Protecţiei Copilului să rezolve acel caz, nu a Poliţiei. Ori un copil care îţi spune că nu doreşte să meargă acasă nu poate fi dus în familie. Nu te lasă sufletul, deontologia profesională şi legea”, a declarat comisarul Dorin Coste

muşchii aiţilop-ilor

Până la începutul lunii februarie, şmecherii de la UKRO făceau legea în oraş. Cu muşchi afişaţi când le era lor mai drag. Te blocau pe roată că era, că nu era cazu. Acum, trosc! Li s-a tăiat şi lor. Nu se mai blochează roţile, ci se ridică maşinile. Dar nu oricum, ci la dispoziţia Poliţiei. Asta ce înseamnă? Că maşinile cu AIŢILOP se parchează la liber sub semnul oprirea interzisă, tocma în uşa Poliţiei. Corect? Corect. Şi cine să le ridice, frate? Dacă nu dă băieţii lui Isac semn, nu le ia nimeni. În faţa Poliţiei Municipiului, unii se face că nu aude. Dar nu o să aibă timp să respire. Vasile Barbul, directorul de Servicii Publice al Primăriei, mi-a spus că va trece la ridicarea maişinilor parcate aiurea. Chiar şi ale Poliţiei, am întrebat. Păi... chiar şi ale Poliţiei, a replicat. Ce, Poliţia nu trebuie să respecte legea? Ba da, dom' Barbul. Să îţi vedem muşchii. Marţi dimineaţă sunt pe ei. Parcă văd...

campionul comunicatelor - găluşcă

Dacă m-ar chema Isac, iar colegii mi-ar spune Nelu, şi aş purta tresele unui comisar şef, mi-aş da demisia. Nimeni nu m-ar arăta cu degetul decât pentru a spune că am bun simţ. Că am realizat cât sunt de penibil şi cât de prost dau în cadru. Că nu pot purta uniforma unei instituţii pe care sunt incapabil să o conduc şi a cărei imagine o fac zacuscă la fiecare intervenţie. Norocul meu este că nu mă cheamă Isac şi că nu reuşesc să îmi bat joc de instituţia care mă plăteşte şi pe care o reprezint. În schimb, am un ghinion teribil. Dau de acest personaj tot mai des. Şi asta începe să-mi ocupe tot mai mult timp. Şi să-mi toace tot mai mulţi neuroni. Că nervi nu mai am. Gândesc cu ficatul. Se regenerează mai repede decât creierul.

Îl suspectez pe acest individ care stă la aceeaşi masă cu infractorii oraşului, evident, aflându-se în misiune şi obţinând date pentru a-i înhăţa mai repede, că dimineaţa, când îşi aranjează chipiul în faţa oglinzii, o face pe întuneric. Altfel nu-mi explic cum reuşeşte să-şi aşeze caşcheta pe deblă, în loc să o potrivească pe o bucă. Probabil inspectorul şef Nelu confundă zonele cu care gândeşte. E de înţeles. Atât debla, cât şi buca, au aceeaşi formă şi, cel mai probabil, acelaşi conţinut neuronal. Sunt semisferice şi la fel de chele amândouă. Deci, nu e de mirare că dom' comisar Nelu le con-fundă. Implicaţiile acestei inversări zonale sunt grave şi aduc un prejudiciu imens imaginii Poliţiei.

Nu sunt destul de explicit? Atunci, să nuanţez. Ceea ce nu înţelege buca lui dom' Nelu este că instituţia pe care o conduce nu câştigă în credibilitate prin protejarea călcătorilor de lege. Nici măcar atunci când aceştia poartă, la rândul lor, caşchetă. Respectul şi forţa unei instituţii sunt date de fermitatea şi corectitudinea măsurilor luate. Acum câteva zile, o maşină a Poliţiei a trosnit un scuter. Reţineţi că şoferul, purtător de uniformă, se afla în depăşire, iar conducătorul scuterului vira stânga. Ce face dom' Nelu în această situaţie, după ce evenimentul apare pe toate canalele media, la ştirile de seară, în ziarul de dimineaţă? Îşi aruncă la înaintare purtătorul de cuvânt din dotare, cu un comunicat fulger. În cel mai scurt timp s-a găsit vinovatul. Respectiv victima. Cât despre poliţist, ni se dau asigurări că nu a comis vreo ilegalitate. În câteva ore, cazul s-a rezolvat şi s-a clasat. Colegii subalternului inspectorului şef Nelu au stabilit că şoferul purta centura de siguranţă şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Dejea mi se face rău şi ficatul o ia înspre sevraj. Unu' la mână: poliţiştii sunt cercetaţi de poliţişti. Doi la mână: bunul simţ nu-i îndeamnă să mimeze o minimală anchetă, ieşind în faţă cu comunicate standard, dictate de dom' Nelu la şedinţa operativă de luni dimineaţă. Un tipizat pentru toate accidentele în care sunt implicaţi purtători de uniformă. Trei la mână (şi cu asta chiar că mi se agită şi insulele Langherhans din pancreas): Isac este încă în funcţie. Pentru emisfera sa lucioasă brăzdată doar de paralele împuşcăturile de la Borşa nu-i produc nicio reacţie, încătuşarea unui tânăr şi purtarea sa la postul de Poliţie, pentru identificare, cu bătaie la tălpile goale şi expedierea sa acasă, desculţ, este doar un subiect de emisiune şi nimic mai mult, liniuţele cu actori apropiaţi subalternilor din dotare, lăsate cu victime, îi solicită imaginaţia doar pentru a încropi o poveste din care presa să nu miroasă ceea ce s-a întâmplat în realitate, iar ruperea în bătaie a unui portar al Institutului de Proiectări Miniere de către Pătru şi Teo, o provocare în găsirea unei explicaţii pentru refuzul oferirii de informaţii băgăreţilor ziarişti. Într-un cuvânt, un nou succes al mandatului reînnoit. Un "le-am tras-o iar" fraierilor de ziarişti. Aşa e. Dacă nu avem un MSP în dotare, înghiţim orice comunicat - găluşcă şi salutăm respectuos. Am face-o, probabil, dacă am vedea aceeaşi preocupare a personajului Nelu şi pentru subiectele grave. Cu cuţite scoase la Lumiere şi tăieri de japonezi. Poa' să rămână omul fără gât, că dom' Nelu nu are nimic de zis. Nici măcar un comunicat de presă dintr-ăla coafat. Poziţia asta suspectă, a caşchetei aplecate în lan, cu buca ieşită peste cucuruz nu miroase bine. Zburdă MSP-urile prin oraş mai ceva ca sLoganurile Poliţiei şi legăturile oamenilor lui dom' Nelu cu băieţii au ajuns în presa centrală, dar nu e vreme de reacţii. Avem treabă cu scuteriştii şi cu centura ăluia care a depăşit anapoda, trimiţând doi oameni în spital. Avem treabă cu călcatul uniformei şifonate a agentului Lăscărică, ce dă din incompetenţă în penal. Trebuie să vedem ce facem cu pantofiii agentului zero virgulă şapte Cristi Pop, prăfuiţi de atâtea drumuri în instanţă pentru procese verbale contestate. Ne dăm de ceasul morţii să aflăm numele firmei care ionizează folii aplicate pe geamurile maşinilor, să găsim o justificare ilegalelor geamuri negre ale merţanului lui Pop. Suntem atât de preocupaţi în găsirea textelor de lege pentru parcatul ilegal al maşinilor în oraş, încât nu vedem coloana neoficială proţăpită în mijlocului drumului, taman în faţa hotelului lui Hulbar.

Gata, îmi ajunge, dau în ciroză. Ghinionul e că mi-am amintit de plăcuţele lui Şimon de la înmatriculări şi de eforturile disperate ale operaţiunii Nufărul. Nici vorbă de viol, nici vorbă de pileală la volan, nici pomeneală de plăcuţe false. Încă un caz rezolvat de o banală depunere de praf. Ce nu ştie Nelu Isac e că trebuie să conducă inspectoratul, cu chipiul pus acolo unde trebuie. Cu aplicarea legii şi nu cu terfelirea ei. Protejarea subalternilor, atunci când aceştia calcă strâmb, trebuie să dispară. Sau sunt de-a dreptul naiv? Ciroza asta...