miercuri, 31 decembrie 2008
de ziua lui Cornel, la Penitenciar
miercuri, 17 septembrie 2008
dumnezeii inchisorii
Mai mulţi deţinuţi ai Penitenciarului Baia Mare aduc acuze grave angajaţilor instituţiei. Comportamentul abuziv al cadrelor a dus la încălcarea drepturilor unora dintre cei închişi. Adresându-se justiţiei, aceştia au avut câştig de cauză, instanţa obligând conducerea Penitenciarului să îndrepte erorile comise. Probabil, deşi constatate de instanţă, abuzurile cadrelor vor rămâne fără urmări, chiar dacă unele dintre acestea au recurs chiar la a pretinde bani pentru a acorda deţinuţilor drepturile consfinţite de lege.
După demiterea directorului Penitenciarului Baia Mare, Vasile Chiorean, ne este dat să aflăm tot mai multe amănunte interesante legate de activitatea sa în cadrul instituţiei, pe perioada în care a asigurat interimatul acesteia. Acum, că Vasile Chiorean nu mai este omul numărul unu al puşcăriei băimărene, deţinuţii se simt mult mai puţin reţinuţi în a discuta cu presa şi a ne relata aspecte privind comportamentul unora dintre cadre. Directoratul lui Chiorean a durat mai puţin de un an, dar efectele sale se vor face resimţite mult timp de acum încolo. Pornind de la modul defectuos în care a înţeles a se îngriji de Penitenciar, transformându-l într-un jeg, aşa cum l-a caracterizat şi Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România (ANP), şi terminând cu permisivitatea acordată cadrelor (pe care le-a scăpat de sub control), Chiorean a dat dovada unei lipse crase de profesionalism, refuzând a lua măsurile care se impuneau, în faţa ilegalităţilor comise de unii deţinuţi sau angajaţi. Aceste ilegalităţi s-au lăsat cu procese. Multe. Unele dintre ele au fost câştigate, iar acum conducerea Penitenciarului trebuie să repare prejudiciile produse. Un caz concret este acela al sistemului despărţitor aflat la sectorul vizite. Adresându-se judecătorului delegat, pe care l-a sesizat cu privire la faptul că sistemul despărţitor nu este prevăzut nicăieri în lege, un deţinut a obţinut o sentinţă definitivă. Aceasta obligă conducerea Penitenciarului să dispună înlăturarea mesei respective. Deşi sentinţa i-a fost comunicată, Vasile Chiorean nu a recunoscut-o, declarând că ea nu există şi că nu e obligat să schimbe nimic la sectorul vizite. A fost contrazis de deţinuţi, de actualul director şi de directorul ANP. Un alt proces priveşte nerespectarea legii de către unele cadre, care au refuzat mai multor deţinuţi acordarea zilelor câştig pentru munca prestată în timpul cât s-au aflat după gratii. Săptămâna trecută, Cornel Sabou a obţinut o sentinţă definitivă legată de zilele câştig pe care unii angajaţi ai Penitenciarului au refuzat să i le acorde.
Academia lui Chiorean
Începând cu luna februarie, 2008, Sabou a avut o activitate permanentă în cadrul Clubului, prestând diverse activităţi. A realizat, alături de câţiva colegi de detenţie, revista penitenciarului şi emisiuni periodice de radio. Săptămânal, el a solicitat comisiei de muncă a închisorii să îi calculeze zilele prestate la Club, pentru a i se deduce din pedeapsă, aşa cum prevede legea. A fost amânat mereu, invocându-se faptul că el… publică articole pe blog. Ceea ce era adevărat. Însă Sabou a continuat să scrie articole postate pe internet, în speranţa că într-o zi va avea câştig de cauză în lupta cu sistemul condus de Chiorean. „Cele trei persoane care s-au opus calculării zilelor câştig au fost Ligia Petruţ, Gabriel Şimon şi Vasile Chiorean. După mai bine de 100 de zile calendaristice în care am lucrat la Club, am refuzat să mai ies la muncă, în ciuda insistenţelor subcomisarului Ligia Petruţ”, declară Sabou. A fost momentul în care ziaristul s-a hotărât să scrie o carte. A cărei editare ulterioară i-ar fi putut aduce zile câştig. Aflând de ideea lui Sabou, Chiorean a decretat o inepţie mare cât chipiul lui de comisar şef. Respectiv, nu va recunoaşte lucrările de nici un fel, decât dacă ele vor avea avizul Academiei Române. Incredibil cine vorbea despre Academia Română. Asta pe lângă faptul că decizia emisă de directorul Chiorean nu avea nici un suport real.
„S-ar interpreta că i-am dat mită”
Tracasat de angajaţii personalului, Cornel Sabou s-a adresat justiţiei. Mai precis, judecătorului delegat, căruia i-a cerut reglementarea situaţiei sale. Asta se întâmpla în luna august. Nu au trecut decât câteva săptămâni şi judecătorul a dispus ca în contul lui Sabou să fie calculate zilele câştig obţinute în urma lunilor în care a lucrat la Club. În jur de 30 de zile, ce vor fi deduse din pedeapsa ce i-a fost aplicată. În timpul documentării materialului, am aflat că Sabou nu este un caz izolat. Un alt coleg de-al său, o persoană cunoscută în Baia Mare (cu un caz mediatizat intens în cursul anului trecut), dar care doreşte să-şi păstreze anonimatul, a avut parte de un tratament similar din partea conducerii Penitenciarului. „Am lucrat la Club, timp de 11 luni, fără a avea vreo zi câştig. Explicaţia a fost că trebuie să am aprobarea judecătorului delegat, în acest sens. Dar ea exista de multă vreme. Însă nu s-a recunoscut. Directorul Chiorean mi-a spus că nu îmi poate calcula zilele câştig, pentru că s-ar interpreta că i-am dat mită. Am pierdut astfel, 30 – 40 de zile ce trebuie să mi se scadă din pedeapsă”, relatează respectivul deţinut. Un alt deţinut defavorizat a fost şi Teofil Luca, fost consilier local băimărean şi om de afaceri. El spune că a fost şantajat în cadrul Comisiei de Muncă de către un membru al acesteia, Ionel Cardoş, care i-ar fi cerut să renunţe la orice pretenţie pentru perioada în care a lucrat, pentru a-i fi recunoscute zilele câştig rezultate din munca pe care o va presta din acel moment. „Eram în şedinţa Comisiei, condusă de Ioan Chindriş. Cardoş mi-a cerut să renunţ la cele opt luni în care am lucrat, pentru a începe să-mi calculeze zilele câştig. Chindriş s-a arătat mirat de pretenţia sa, însă Cardoş a afirmat că în caz contrar, nu îmi dă nimic”, spune Teofil Luca. Acum, cazul Cornel Sabou reprezintă un precedent, iar Penitenciarul va trebui să plătească pentru abuzurile lui Chiorean & Co. Cei doi deţinuţi cu care am stat de vorbă şi, cu siguranţă, mulţi alţii, vor deschide procese similare conducerii Penitenciarului pentru a-şi putea căpăta drepturile. Vorbim aici de oameni care au de ispăşit o pedeapsă. Ei au greşit faţă de societate, e drept. Însă îi putem îndrepta comiţând alte ilegalităţi?
Cadre frustrate
„Ionel Cardoş e acuzat de foarte mulţi deţinuţi că pretinde bani pentru a scoate deţinuţi la muncă. Le-a pretins să renunţe la toate zilele câştigate. Pot da şi nume. Iştvan Şafar este un caz notoriu. A recunoscut că a dat 600 de euro pentru a fi repartizat la muncă. Acest Cardoş este şi singurul cadru care nu poartă uniformă, încălcând legea. Eu, când l-am văzut prima dată la Club, l-am confundat cu un deţinut şi am vrut să-i dau o mătură. Apoi mi s-a spus că el e şeful cadrelor din Penitenciar. Angajaţi ca şi Cardoş se cred dumnezei în închisoare. Şi fac ce vor. Pentru că se simt frustraţi în viaţa de dincolo.” – Cornel Sabou
Urmează ancheta administrativă
„Deţinuţii respectivi au participat la un program educaţional Activ Club, întocmit de ofiţerul educator Ligia Petruţ, aprobat de directorul de la acea dată al Penitenciarului. Situaţia persoanelor respective nu s-a discutat în comisia de Selecţionare de Muncă, aceasta fiind singura în măsură să avizeze pozitiv folosirea deţinuţilor la muncă. Vizavi de cazul Sabou, nu am comentarii de fond. Obligaţia mea legală e să pun în aplicare hotărârea judecătorului delegat. Voi declanşa o anchetă administrativă cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia deţinuţilor şi dacă s-a încălcat legea în acest caz.” – Horia Chiş, actualul director al Penitenciarului Baia Mare
luni, 15 septembrie 2008
Penitenciarul Baia Mare, între jeg şi ilegalităţi
Penitenciarul Baia Mare a reuşit să ne uimească în ultima vreme cu multe lucruri şocante. Ultima investigaţie legată de această instituţie a scos la iveală un caz şocant. Un deţinut a decedat în urmã cu douã sãptãmâni. Decesul sãu a fost fãcut public dupã ce un deţinut proaspãt eliberat din Penitenciar a vorbit despre aceasta într-o emisiune televizatã, la AXA TV. Poate, altfel, nu aflam nici astãzi. Deşi ex-directorul Vasile Chiorean a anunţat presa cã decesul a fost urmare a unui infarct, am reuşit sã aflãm cã lucrurile sunt ceva mai complicate.
Din declaraţiile mai multor deţinuţi, se pare cã cel decedat a suferit de afecţiuni psihice, iar în ultimele zile de viaţã, el s-a aflat în refuz de hranã. Venit din Penitenciarul - Spital Dej, el avusese parte de un regim alimentar pentru diabetici. Însã la Baia Mare, medicii nu s-au sinchisit sã îi ofere hranã conform regimului respectiv. Astfel, a consumat douã dintre mese, refuzându-le pe celelalte. Dupã trei zile de refuz de hranã, el a semnalat aceasta unuia dintre supraveghetori, însã a fost luat în derâdere şi actul nu a fost remis conducerii. Astfel, ex-directorul Chiorean se poate spãla pe mâini. Nu existã acte, nu avem nici probe. Totuşi, sunt martori care declarã ferm cã deţinutul respectiv a refuzat hrana. Citiţi tot articolul în ediţia on-line a săptămânalului Necenzurat.
miercuri, 10 septembrie 2008
Noul director Horia Chis a luat primele mãsuri de respectare a legii în Penitenciar
Noua conducere a Penitenciarului Baia Mare a organizat, lunea aceasta, prima conferintã de presã. Una la care au participat directorul Horia Chis si purtãtorul de cuvânt Crina Suciu. Ex-directorul Vasile Chiorean, actualmente adjunct al institutiei, a refuzat sã aparã în fata jurnalistilor bãimãreni.
Directorul Chis a confirmat oficial numirea sa în noua functie, precizând cã mandatul sãu se întinde pe o perioadã de maximum 90 de zile, dar nu dincolo de termenul organizãrii unui concurs, care va avea loc, cel mai probabil, la începutul lunii viitoare. Termenul limitã pentru depunerea dosarelor este 23 septembrie. Întrebat dacã intentioneazã sã participe la concurs, Horia Chis a dat de înteles cã este foarte posibil sã se întâmple asta, desi nu a luat o decizie definitivã în acest sens. Actualul director interimar al penitenciarului a fost în mai multe rânduri solicitat sã preia functia respectivã, chiar si în cursul acestui an, însã a refuzat. Este foarte clar faptul cã Penitenciarul Baia Mare este unul problemã si se gãsesc foarte greu oameni care sã îsi asume responsabilitatea în preluarea conducerii sale.
• Oficialii ANP în Penitenciarul Baia Mare
Cât despre motivele oficiale ale schimbãrii lui Vasile Chiorean, acestea nu au fost comunicate încã. „Eu nu am competenta de a-l evalua pe Vasile Chiorean. Sãptãmâna aceasta vom avea parte de o vizitã din partea conducerii Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) si atunci vom afla, probabil, si motivele înlocuirii sale. Dar vã pot spune cã avem probleme, cel putin de comunicare cu presa. Imaginea noastrã în comunitate nu este una dintre cele mai bune acum”, a declarat directorul Chis.
• De vorbã cu toti detinutii
Acesta si-a luat deja în serios rolul si a trecut la luarea primelor mãsuri. În cursul zilei de ieri a vizitat toate celulele închisorii, indiferent de regim, si a stat de vorbã cu toti detinutii. Poate pãrea un fapt banal, dar asta nu s-a întâmplat niciodatã în timpul conducerii lui Chiorean. Mai multe, ce sã comentãm? De asemenea, în legãturã cu nemultumirile si reclamatiile detinutilor, Horia Chis a precizat faptul cã masa din cadrul sectorului vizat va fi înlãturatã, iar plasele de tablã montate în cursul sãptãmânii trecute la unele din geamurile celulelor urmeazã a fi scoase.
„Am constatat cã plasele respective îngreuneazã circulatia aerului si am decis demontarea lor, cel putin pe perioada anotimpului cald. Ele au fost montate în ideea stopãrii aruncãrii gunoaielor pe ferestre. Dacã detinutii au o problemã în a respira, cauzatã de aceasta, le putem înlãtura. Ele se pot pune din nou în timpul iernii. Iar la sectorul vizite, sistemul despãrtitor aflat acolo în prezent va fi înlocuit cu mese rotunde si scaune, asa cum se practicã si în alte penitenciare. Legea spune cã nu trebuie sã existe niciun sistem despãrtitor, asa cã nu o sã ne cramponãm de astfel de detalii si îl vom schimba. În încãpere existã camere video de supraveghere, astfel cã vizitele pot fi monitorizate, în ideea în care vizitatorii ar putea încerca introducerea în penitenciar a unor obiecte interzise”, a completat directorul Chis. E bine cã se iau si mãsuri, cel putin în folosul detinutilor. Asteptãm si cercetarea celor sesizate de detinuti în privinta abuzurilor unor cadre ale institutiei.
luni, 8 septembrie 2008
presiunile detinutilor l-au demis pe directorul Penitenciarului
Începând cu vinerea trecută, noul director al Penitenciarului Baia Mare este Horia Chiş, şef Serviciu Aplicarea Regimurilor. Interimatul acestuia este de 90 de zile. Asta cel puţin teoretic, pentru că la începutul lunii viitoare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va organiza un concurs pentru ocuparea postului de director la Penitenciar. Cu toate că până la această oră cauzele oficiale ale demiterii directorului Chiorean lipsesc, ele nu sunt greu de intuit. La fel ca şi în cazul precedenţilor directori, Chiorean nu a reuşit să facă ordine în Penitenciarul Baia Mare. Acum doi ani, fostul director Ioan Marincaş era înlocuit, după un control de la Bucureşti, în urma căruia s-a constatat că acesta a dat dovadă de un management defectuos, de Ioan Bătinaş, adus de la Penitenciarul Gherla. Bătinaş nu a venit singur, ci însoţit de Vasile Chiorean, cel care avea să-i succeadă în funcţie. Pentru că după nici doi ani, Bătinaş s-a întors de unde a venit. Directoratul său a fost unul ceva mai restrictiv şi a făcut puţină ordine în instituţie. Însă lucrurile aveau nevoie de mult mai mult pentru a putea spune că funcţionau normal. Pentru că încă de la acea dată au existat numeroase sesizări privind relele tratamente aplicate deţinuţilor, afacerile necurate ale unora dintre angajaţii Penitenciarului sau comportamentul abuziv al gardienilor. Dacă în timpul lui Bătinaş lucrurile au fost ţinute sub un anumit control, în perioada directoratului lui Chiorean, acestea au deviat serios.
Abuzuri şi încălcări ale legii Abuzuri sexuale asupra minorilor închişi, mită pentru eliberările condiţionate şi permisii, mâncare alterată, relaţii intime între deţinuţi şi cadre, rapoarte de incident inventate, fabricate deţinuţilor de cadrele care fac legea după poarta instituţiei, deţinuţi decedaţi în condiţii suspecte, sute de procese intentate conducerii de către cei închişi (unele soluţionate cu hotărâri definitive şi executorii, dar nepuse în aplicare de conducere), tratarea superficială a deţinuţilor de cadrele medicale, preluarea de către deţinuţii cu pedepse mai mari a unor infracţiuni ai căror autori nu au putut fi identificaţi de organele de urmărire penală, în schimbul unor mici avantaje materiale, sistemul separator impus la sectorul vizite, neacordarea medicamentelor necesare deţinuţilor bolnavi, eliberarea de permisii consătenilor cadrelor, tratarea inumană a celor condamnaţi, cu încălcarea demnităţii acestora, refuzul cadrelor de a înregistra cazurile deţinuţilor aflaţi în greva foamei, represalii împotriva deţinuţilor care au protestat împotriva abuzurilor constatate, inclusiv prin transferul acestora în alte penitenciare din ţară, neacordarea la timp a regimului alimentar corespunzător diferitelor categorii de bolnavi, aerul greu respirabil din celule şi îngrădirea ferestrelor cu plase ce limitează pătrunderea aerului în încăperi, toate acestea au constituit obiectul numeroaselor sesizări făcute de deţinuţi sau de anumiţi angajaţi ai Penitenciarului, în timpul directoratului lui Vasile Chiorean. Un comisar – şef, cu lacune grave în exprimare, cunoaşterea legii şi aplicarea ei.
Înlocuire firească Unele sesizări au fost trimise ANP-ului, altele conducerii instituţiei. Însă nu s-a luat nicio măsură. În ultimele luni, presa s-a sesizat în legătură cu toate acestea. Mai mulţi deţinuţi ieşiţi recent din Penitenciar au fost de acord să vorbească pe posturile locale de televiziune sau în presa scrisă. În faţa tuturor celor relatate de zeci de deţinuţi, a declaraţiilor scrise sau verbale ale acestora şi a altor probe, directorul Chiorean a continuat să răspundă cu indiferenţă şi cu invocarea unor texte de lege. Nimic concret, nimic care să ducă la îndreptarea lucrurilor. Până la urmă, ecourile deţinuţilor s-au auzit şi la centru. Iar acolo s-au luat măsuri. De multă vreme, Penitenciarul Baia Mare era privit ca o instituţie problemă, iar scaunul lui Chiorean avea zilele numărate. Ieşirea curajoasă a deţinuţilor pe posturile de televiziune locale a fost picătura ce a umplut paharul. Era şi cazul. Penitenciarul are nevoie de o conducere nouă, care să facă ordine în instituţie. De asemenea, noul director va avea misiune grea în a redresa relaţia conducerii cu o anumită parte a presei şi a schimba în bine imaginea Penitenciarului, puternic afectată în timpul interimatului lui Vasile Chiorean.
"No comment. Este decizia celor de la Bucureşti şi nu rămâne decât să o respect. Nu are nicio legătură (cu sesizările deţinuţilor, n. red.). Probabil noua echipă a văzut altfel sau probabil era cazul să facă schimbări şi la Baia Mare. Nu am fost demis şi nu mi s-au dus acuze vizavi de actul managerial. Probabil, când vom face predarea – primirea funcţiei, va veni cineva de la Bucureşti şi voi fi informat. Deşi, nu cred, pentru că nu mi s-a adus nicio acuză." – Vasile Chiorean, ex-director Penitenciar Baia Mare
vineri, 5 septembrie 2008
directorul Penitenciarului Baia Mare, schimbat prin ordin al Ministrului Justitiei
luni, 1 septembrie 2008
la aşa abuzuri, aşa replică
duminică, 31 august 2008
abuzurile sexuale din Penitenciarul Baia Mare - declaraţii scrise
