victima indolenţei lor

De mai bine de nouă ani, doi părinţi alcoolici îşi neglijează propriul copil. Lipsa îngrijirii adecvate, manifestate prin înfometarea băieţelului şi ţinerea sa într-o veritabilă captivitate, a făcut ca acesta să nu se dezvolte corespunzător. Abia în urmă cu câteva luni a făcut primii paşi. Sesizate cu privire la acest caz grav, autorităţile statului nu au făcut nimic pentru salvarea copilului din mâna părinţilor iresponsabili.

 

Lăpuşul Românesc, 2009. Departe de tumultul citadin, într-un colţ uitat al Maramureşului, locuinţa familiei Coman ascunde un caz incredibil pentru secolul XXI. O casă veche, cu pereţi ce dau impresia că s-ar putea dărâma oricând, un acoperiş din lemn şubrezit de vreme şi geamuri sparte la ferestre. În spate, urmele unei gospodării şi un grajd stând să cadă la prima rafală de vânt. Singurul detaliu care ne trezeşte la realitate este o antenă parabolică, semn că nu ne-am întors în timp şi ne aflăm încă în mileniul tehnologiei. Interiorul dezamăgeşte şi mai tare. Una dintre camere, nelocuită şi transformată în loc de depozitare a mai multor bunuri care nu vor avea altă menire decât aceea de a aduna praful. Singura încăpere locuibilă este, practic, tot ceea ce au soţii Coman. Doi părinţi certaţi cu simţul răspunderii, care au transformat viaţa unicului copil pe care îl au de întreţinut, într-un adevărat coşmar. Patima alcoolului i-a făcut să neglijeze complet educaţia tânărului Alexandru Nicolae, cu toate că el ar fi avut nevoie de o îngrijire medicală specială, având în vedere boala de care suferă. Retardul său psihic necesita o îngrijire adecvată, un tratament prescris de medicul specialist şi condiţii de trai aparte. Soarta a făcut ca Alexandru să se nască într-un mediu în care cuvintele educaţie, îngrijire, curăţenie, sănătate sau afecţiune nu înseamnă nimic.

 

A fost crescut fără să ştie că are părinţi, uitat în ungherele nepăsării acestora, privat de elementarul drept la viaţă, pentru că ceea ce a trăit el până acum nu se poate numi altfel decât un coşmar. Lipsa alimentaţiei suficiente a făcut ca băieţelul să nu se dezvolte corespunzător. Are înălţimea unui copil de 4 – 5 ani şi este foarte slab. Coşul pieptului, ieşit mult în faţă, denotă un rahitism nefiresc în condiţiile unei hrăniri adecvate. Întrebaţi care este raţiunea pentru care Alexandru este mult mai scund decât ar trebui să fie la vârsta lui, părinţii au găsit şi explicaţia: băiatul e de vină. „E blăstămat, toate le trage de pe masă”, spune mama. O fi blăstămat, dar de soartă, probabil. Ori, poate, cei doi părinţi nu realizează ce înseamnă să creşti un copil. Că el trebuie, înainte de toate, hrănit şi îmbrăcat. Copilul este crescut într-un frig de nedescris. Geamurile sparte şi uşile care se închid cu greu fac din interiorul locuinţei unul puţin primitor. Mai ales că lemnele din sobă sunt prea verzi pentru a arde. Iar băieţelul, cu o cămaşă subţire este prea neajutorat să ceară mai mult. Umblă desculţ pe podelele reci. Dar e obişnuit cu frigul. Pătuţul în care a stat timp de nouă ani, în care nici măcar o saltea nu se află, i-a fost de ajuns. Lipsa de preocupare a părinţilor faţă de educaţia propriului copil a făcut ca Alexandru să nu vorbească nimic. E drept că suferă de un retard psihic sever, dar acesta putea fi corectat printr-o îngrijire specială. Nu a fost cazul. Singura grijă a părinţilor este aceea legată de asigurarea raţiei de alcool. „Beu un păhărel, cum să nu beu? Că fiecare om îl bea. Mă duc la bar şi cu 35 de mii, îmi ieu un spirt. Dacă io fac banii în casă… De băutură am oricând. Şi la nevastă îi dau. Câtă aduc în casă atâta bea”, spune tatăl.

 

Vecinii, ale căror afirmaţii sunt confirmate de reprezentanţii Poliţiei din localitate, ne spun că băieţelul a fost ţinut captiv în propriul pătuţ până la această vârstă. Motiv pentru care nu a fost învăţat să umble. „De la nouă luni, copilul se ia şi se duce. Numai că trebuie să îl înveţi. Dar când îl ţii la ţăruş… Îl lăsau în pătuţ şi ei plecau de acasă”, ne relatează unul dintre localnici. Foarte grav este faptul că în faţa acestei situaţii autorităţile nu au luat măsuri. Prima instituţie sesizată a fost Poliţia din localitate. Observând starea în care soţii Coman îl cresc pe Alexandru, oamenii legii au anunţat Primăria. Respectiv o anume Maria Pop, un funcţionar cu atribuţii pe problematica asistenţei sociale. Aceasta, la rândul ei, a anunţat Direcţia pentru Protecţia Copilului, instituţie condusă de Nicolae Boitor. Însă, degeaba. Nu s-a luat nicio măsură, directorul Boitor spunându-le reprezentanţilor Primăriei să găsească o soluţie pentru rezolvarea situaţiei. „Am vorbit, personal, cu domnul Boitor. A zis să găsim noi soluţii şi să-l dăm altei familii, spre creştere şi educare”, a declarat Maria Pop. Tot ceea ce a făcut Direcţia a fost să iniţieze demersurile unei anchete sociale, realizate de Anamaria Petrehuş, asistent social din Târgu Lăpuş. La începutul anului trecut, aceasta a constatat situaţia în care se afla copilul şi a propus o măsură urgentă de plasament în regim de urgenţă. Iar de atunci, pauză. Nu s-a întâmplat nimic. Dosarul copilului a fost purtat prin câteva birouri ale Direcţiei de Protecţia Copilului. Şi atât. Cei care trebuiau să ia primele măsuri nu au făcut asta. Legea îl obliga pe Nicolae Boitor să treacă la dispunerea unei măsuri de plasament în regim de urgenţă. Dar acesta s-a făcut că nu cunoaşte legea. Mai mult, el argumentează pasivitatea de care a dat dovadă cu o scuză penibilă: „Sistemul nostru este supra-aglomerat în locaţiile pentru copii cu handicap grav”. Practic, dacă nu mai sunt locuri, ne culcăm pe o ureche şi aşteptăm să treacă. Însă drama lui Alexandru este departe de a se fi încheiat. Are doar nouă ani, iar viaţa sa până acum i-a fost un coşmar. Trebuie să fie aşa şi de acum înainte?

 

Ligheanul spălării mâinilor

Directorul Nicolae Boitor afirmă că Primăria din localitate este cea care trebuie să ia măsuri pentru înlocuirea asistentului personal. „Primăria angajează asistenţii personali, dânşii monitorizează, dânşii plătesc. Au puterea şi chiar obligaţia să înlocuiască acel asistent dacă consideră că nu îi acordă condiţiile necesare copilului. Direcţia nu are atribuţiuni de a înlocui asistentul personal sau a angaja asistenţi personali. Direcţia intervine când suntem sesizaţi în cazul unui abuz”, afirmă Boitor. Sesizarea a venit în 2007. Dar mai contează? De cealaltă parte, primarul Nicolae Giurgiu, la rândul său, un personaj certat cu legea (fiind aproape de a fi exclus din rândul preoţiei, după afacerile necurate cu banii unei cooperative de credit, pe care a condus-o ilegal timp de mai mulţi ani), ne spune că alţii trebuie să ia măsuri şi nu el: „Considerăm că Direcţia ar trebui să vină. Noi i-am sesizat, ca să ducem copilaşul acesta. Şi să ne ocupăm de el. Aşa, numai în timpul regimului Ceauşescu, am văzut la televizor câţiva copii”. După ultima vizită a reprezentanţilor Direcţiei, aceştia au ajuns la concluzia că băieţelul trebuie luat din familie. Nicolae Boitor spune că în cazul acesta, se va adresa organelor de cercetare penală pentru stabilirea vinovăţiei părinţilor. „Va fi luat în regim de urgenţă, deşi centrele noastre nu sunt pregătire pentru persoane cu handicap grav, va fi luat în regim de urgenţă într-una dintre locaţii şi vom deschide dosar penal împotriva părinţilor”, declară directorul DPC. Întotdeauna trebuie să răspundă cineva? Dar foarte rar cei plătiţi din banii publici să ia măsuri de protecţie socială.

 

Legea

Legea 272, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, prevede explicit atribuţiile şi obligaţiile conducerii Direcţiei de Protecţia Copilului în caz de abuz sau neglijenţă. Articolele 64 – 66, precizează următoarele: „Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat. Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în unităţi sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaţia în care nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a dispus această măsură.” Urmează ca instanţa de judecată să analizeze oportunitatea luării măsurii de plasament în regim de urgenţă, pe care o poate menţine sau înlocui.