de ziua lui Cornel, la Penitenciar

Duminică am trecut pe la Cornel Sabou, la Penitenciar. Era ziua lui şi i-am dus nişte pachete. Nu a fost chip să intru. Întârziasem 12 minute. Iar cum caraliii respectă legea la sânge... No way! Am revenit luni. A trebuit să mai dau câteva telefoane, pentru a intra. Deşi Cornel are dreptul la pachete şi vizite. Avea şi duminică, indiferent de oră. Programul de vizite era inventat de ceva şef de tură. Penibil. Mă rog. Până la urmă, l-au scos la vizită, luni. Mai eram cu un coleg de presă. Am vrut să-i las, pentru a schimba două vorbe, şi să mă retrag într-un colţ al încăperii. O gheretă de trei pe trei. Na, că iar o sfeclisem. Îmi permisesem luxul să mă ridic în picioare. "Alo!, domnu Dragoş, ia luaţi loc. De ce v-aţi ridicat?" Eu, care nu am făcut armata (şi nu o să îmi pierd niciodată vremea cu aşa ceva), m-am uitat lovit de mirare. Adică cineva mă întreba de ce m-am ridicat. Eram la spectacol şi acopeream ecranul sau poate venea Băse şi îi puneam pe sepepişti în dilemă. Nu îmi venea să cred că mi se aplica regimul unui privat de libertate, aflat la dispoziţia unor inculţi înguşti la minte. Frustraţi în lumea de dincoace de gratii, unde nu-i cunoaşte decât şeful de la taxe, pentru că întârzie în fiecare lună cu plata la apa rece şi iluminatul pe scară. Însă dincolo de gratii, e lumea lor. Tupeişti cu veleităţi de semizei care şi-au construit o lume a lor. Una în care taie după bunul plac. Din lege, din tocmeală, din pachete, din vizite. Din ce vor muşchii lor de frustraţi. Pentru că au doar opt ore la dispoziţie să arate cine sunt. Pentru că dincoace de ziduri nu valorează nimic. Am avut un moment de ezitare. Şocul era prea mare pentru a mă putea decide cum să reacţionez. Colegul a izbucnit în râs. Cornel s-a uitat la mine, abţinându-se cu greu. Ca ziarişti, înţelegeau ce însemna să fii "făcut" de un caraliu cu un neuron unic, de blondă. "Vizita e vizită!", mi s-a explicat. Culmea, eu nu ştiam ce e aia VIZITĂ. Ratasem cursul. Mi-am adus aminte de directorul Chiş. Din respect pentru acest om şi virtuţile sale, m-am aşezat. Am înţeles o parte din sistemul descris de Cornel. Unul pe care trebuie să-l trăieşti pentru a vedea ce înseamnă el cu adevărat. 

Asta e explicaţia pentru PS-ul ultimului său articol de pe blog. De unde am preluat partea asta. Foarte mişto. Dar reală, din păcate. Însă, nu trebuie niciodată să subestimăm puterea prostiei.

Nu-mi puteţi ucide talentul de a scrie şi nici credinţa în Dumnezeu. Cu aceste două arme, sunt în fiecare zi mai puternic decât ieri!

Recitind ce am scris mai sus, m-a pufnit râsul! Dacă cei de la sectorul vizită vor citi că am „ARMELE” descrise, n-ar fi exclus să mă trezesc cu o percheziţie pe cap! Parcă-i şi aud cum mă întreabă dacă am aprobare pentru deţinerea de TALENT şi CREDINŢĂ! Vor căuta în lege, să vadă dacă… chestiile alea două figurează pe lista bunurilor permise. Apoi, cu un zâmbet ironic şi triumfător, mă vor informa că „NU” şi-mi vor cere să le predau la magazie! Credeţi-mă că ar fi capabili de aşa ceva!!

Citiţi tot articolul pe blogul lui Cornel.