Se afișează postările cu eticheta sandu pocol. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sandu pocol. Afișați toate postările

vineri, 16 ianuarie 2009

sandule, sandule...

S-au depus deja la Bucureşti listele cu numele vehiculate pentru posturile de prefect, la nivel naţional. Aşa cum arată şi modestul sondaj al acestui blog, Sandu Pocol nu are nicio treabă cu funcţiile de conducere. Părerea noastră. De la "preşul lui Man" şi până la "execrabil", nu este decât un pas. Păcat de funcţia asta irosită aiurea. Părerea mea. Nu "puteau" să găsească pe altcineva, ci trebuiau să o facă. Este evident faptul că sunt variante mult mai agreate. Un alt sondaj arată că Dănuţ Marinca sau Sabin Nemeş Bota, chiar dacă ultimul este doar o utopie la conducerea judeţului, ar fi fost mai potriviţi. Mulţumesc pentru voturi. Cred că se conturează o idee despre ce aşteaptă lumea de la un prefect. În orice caz, a nu fi păcălici. Ori Sandu, poate ne demonstrează altceva, din păcate. Până la numirea oficială, voi menţine deschis sondajul.

vineri, 9 ianuarie 2009

cât de tare în clanţă e bondi?

Dacă aş fi Bondi, sau un directoraş de pe la noi, cu perna ameninţată să se desumfle cât de iute, nu m-aş lăsa schimbat din funcţie. Mai ales dacă am avut la evaluarea anuală numai note de zece. Pentru că funcţionarii publici primesc un calificativ pentru activitatea desfăşurată în ultimele 12 luni de activitate. Cum UDMR a fost la guvernare, iar calificativul lui Bondi a venit de la centru, e clar că a avut (spre) maxim. Ori acum, pentru a schimba prefectul, trebuie făcută o evaluare din care să reiasă că respectivul e complet incapabil. Ceea ce va fi foarte greu de făcut, în condiţiile în care nu ai nişte acte care să-l incrimineze pe acel om. Aşa cum unii au comentat pe acest blog, activitatea lui Bondi a foşt ştearsă. Dar nu ilegală. Nu îmi amintesc să fi avut subiecte grele cu femeia asta prin presa locală. A fost o treabă legată de nuşce casă pe care o are în ceva cătun, Între Râuri. În foaia de avere îşi trecuse doar suprafaţa iniţială, care se modificase între timp. Şi ea nu operase schimbarea şi în declaraţia de avere. În rest, doar materiale de mişto, că nu se exprimă bine în limba română, că nu are lift pentru handicapaţi la Prefectură, aşa cum cere legea şi tot felul de poticneli în replici şi gesturi la întâlnirile oficiale. Dacă nu era prefect, probabil nu le remarca nimeni. Nu a fost, pardon, nu este cel mai potrivit prefect pentru Maramureş. Dar nu ăsta e subiectul acum. Ci faptul că ea, alături de alţi şefi din administraţie, au fost deja schimbaţi pe hârtie. Ori a afirma că îl schimbi pe un prefect e sinonim cu a spune că deja l-ai găsit cu deficienţe grave în activitate. Ceea ce poate fi chiar foarte periculos. Sunt curios ce se va întâmpla. Cel mai probabil, Bondi va fi schimbată. I se va face o "ofertă pe care nu o va putea refuza". Marko Ur sau Ur Marko (hunule, ajută-mă!) o va chema la o poveste şi îi va reaminti cine a făcut-o prefect, după care va pomeni despre un loc rămas liber pe la nuşce minister şi gata treaba. Şi va fi chiar mai bine pentru Bondi, că nu o să mai aibă atâta bătaie de cap cu tot felul de probleme pe plan local. Sau îşi va da pur şi simplu demisia, chiar şi în lipsa acestei "promovări" pentru rezultate deosebite. Dar, repet, femeia se poate ţine de scaun dacă are suficient tupeu şi nu îi este frică să fie luată tare. Pentru că nu va putea fi schimbată decât foarte greu, în cazul în care se respectă legea. Cine ştie dacă nu cumva Man va proceda ca şi în urmă cu patru ani, când a chemat un director, spre exemplu, la raport, şi i-a cerut demisia. Omul a zis că ar scrie numai că nu ştie ce. S-a ajuns chiar la Bucureşti, unde i s-a dat ceva "tipizat". Râsul curcilor. Până la urmă, omul a cedat. De fapt, nu e niciun secret. E vorba despre fostul şef al Inspectoratului de Muncă, Anton Mureşan. Cu câţiva directori de licee a fost şi mai interesant. Nu au venit cu ce trebuie la Pocol şi Man şi au fost schimbaţi. Cel de la "George Bariţiu", din Baia Mare, a fost înlocuit pe când era în concediul. Urât de-a dreptul. Şi ăştia trei l-au acţionat în judecată pe Pocol şi au câştigat, instanţa obligându-l pe Bombo să îi repună în funcţie şi să le plătească ceva diferenţe salariale. A respectat şi nu a respectat sentinţele, Pocol, după care s-a ales şi cu dosar penal, pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Dar despre astea, altădată. Revenind la subiect, aştept cu interes reacţia lui Bondi. Din ceea ce ştiu, nu va ceda uşor.
Precizare: ce trebuie se traduce cu o mie. De euro.

miercuri, 7 ianuarie 2009

bătaie pentru posturi

Democrat – liberalii şi social – democraţii maramureşeni se gândesc la funcţiile pe care le vor împărţi la nivel local. Şi nu numai. Unii se află în cărţi pentru posturi cheie în instituţiile centrale. În Maramureş, cel mai râvnit este scaunul de prefect. La această oră, cel aflat în pole – position este Sandu Pocol, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean. Însă nu se ştie nimic sigur. Deocamdată... doar bursa zvonurilor.

Mare bătălie pentru ocuparea funcţiilor de conducere în Prefectura Maramureş. Încă nu se ştie nimic oficial, dar la bursa zvonurilor, candidatul aflat în pole – position pentru funcţia de prefect este Sandu Pocol. Actualul inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean pare a fi persoana cea mai agreată de preşedintele Consiliului Judeţean Mircea Man. Şi nu numai. Sandu Pocol are o bună susţinere şi între ceilalţi membri ai Parditului Democrat – Liberal, formaţiune căreia îi va reveni funcţia respectivă. Alături de Pocol, pe lista scurtă s-ar mai afla şi Gheorghe Achim. Ultimul ne-a confirmat faptul că şansele cele mai mari de a ajunge prefect le are Pocol. „Probabil că se ştie în anumite cercuri. Din informaţiile pe care le am, la bursa zvonurilor, se doreşte Sandu Pocol. Mai departe, nu ştiu. Pentru mine e mai delicat. Nefiind membru de partid, nu particip la şedinţe. Din ceea ce ştiu, nu s-a luat o decizie în interiorul partidului, ca structură colectivă. Ştiu aşa, ca şi dumneavoastră, de la bursa zvonurilor, că preşedintele îl doreşte pe Sandu Pocol”, a afirmat Achim. Am încercat să luăm legătura cu Sandu Pocol, dar acesta nu a fost de găsit la Inspectorat, fiind plecat pentru o săptămână. Iar pe mobil, nu a răspuns. 

Subprefecţi PSD

Pentru cele două locuri de subprefect se luptă câţiva social – democraţi. Se vehiculează mai multe nume: Gheorghe Meteş, fost Consilier Local, Gheorghe Vişovan, fost primar în Rozavlea, Petru Godja, ex-deputat, Alexandru Cosma, ex-preşedinte Consiliul Judeţean. Întrebaţi de şansele pentru un post de subprefect, aceştia s-au arătat surprinşi. „M-aţi luat prin surprindere. Eu habar nu am de cărţi sau de aşa ceva. Probabil că voi candida, probabil că nu voi candida. Deocamdată nu ştiu. Nu că nu sunt hotărât, adică... Nu pot să mă pronunţ, pentru că nu ştiu cum se va face algoritmul. Nu ştiu încă protocolul şi repartizarea pe deconcentrate. Ştiu numai că sunt două posturi de subprefect la PSD, pentru că prefectul merge la partidul care are şi preşedintele Consiliului Judeţean. Acuma, că eu sunt în cărţi... Probabil că s-ar dori să fie cineva şi din Maramureşul istoric, să fie un echilibru în organizaţie, să zicem. S-au mai vehiculat şi alte nume. Alexandru Cosma, Gheorghe Meteş, Aurora Revnic sau chiar o surpriză”, a spus Vişovan.

Nici Alexandru Cosma nu a fost mai convins că poate reuşi, cu toate că ne-a declarat că intenţionează să „candideze” pentru un astfel de post. „Mi-am manifestat dorinţa. Deocamdată este tardiv (!) să vorbim despre această nominalizare. Cel puţin la mine. Alţi candidaţi interesanţi ar fi Alexandru Meteş, Vasile Boitor şi Călin Matei. Lui Matei i-ar conveni mult să intre în corpul înalţilor funcţionari publici. Nu a fost nimic oficial, doar discuţii între prieteni”, a declarat Cosma. Deocamdată se discută în cercuri restrânse. Până la luarea unei hotărâri, social-democraţii aşteaptă vizita lui Radu Moldovan, vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.               

Fotolii în ministere

Reprezentanţii PSD şi PD-L încep să se gândească şi la posturile pe care le-ar putea ocupa în cadrul structurilor centrale. Se vehiculează mai multe nume pentru funcţii de directori în cadrul instituţiilor aflate în subordinea ministerelor, precum şi pentru posturile de consilieri ai premierului. Dănuţ Marinca, fost candidat al democrat – liberalilor pentru Camera Deputaţilor, ar fi dorit o funcţie de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Însă, bătălia este mare, astfel că i s-a propus o funcţie mai apropiată de prim – ministrul Emil Boc. „Mi-a spus şi mie Mircea Man că e lupta mare şi s-ar putea să nu fie un post de secretar la Sănătate. Iar atunci ar fi varianta cu consilier al primului ministru pe probleme de sănătate. Dar nu este un lucru care să mă încânte, pentru că eu sunt un om activ. Şi nu ştiu, din postura aia cum aş putea să ajut unităţile din Maramureş. Un consilier consiliază, nu face muncă efectivă”, a afirmat Dănuţ Marinca. 

Un alt democrat – liberal, Liviu Bechiş se află în cărţi pentru un post în Ministerul Transporturilor. „Deocamdată se negociază. Am fost la Bucureşti, am dat un interviu. Acum, să vedem ce se întâmplă”, a spus Bechiş. 

Tot pentru un post la nivel central se vehiculează şi numele social – democratului Anton Rohian. Acesta ar putea ajunge director la o instituţie aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, pe probleme de zootehnie. Acesta s-a arătat surprins de o astfel de numire. „Nu vă faceţi probleme, că nu e nimic din ce ştiţi voi. Deocamdată rămân în zona politicului judeţean. Nu s-a făcut nicio propunere. Deocamdată sunt în poziţia în care lucrez, în domeniul ăsta. Nu ştiu de unde aveţi informaţiile astea, dar eu sunt paralel cu ele”, a spus Rohian. Paralel sau nu, vom afla peste câteva zile. Deocamdată, vorba lui Anton Rohian, cărţile se amestecă.

luni, 5 ianuarie 2009

prefectul Sandu Pocol

Aşa cum se vehicula în ultimele zile, prin blogosferă, chiar şi prin unele comentarii lăsate aici, noul prefect va fi Sandu Pocol, actualul inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean. E drept ca informaţia provine din ceea ce se cheamă bursa zvonurilor, dar pentru cunoscători e ca sigură. Să vedem dacă Sandu va şi accepta funcţia. Probabil că da, deşi asta ar însemna să avem un prefect subordonat preşedintelui Consiliului Judeţean. Pe linie de partid şi nu numai. Opiniile voastre vizavi de această numire, într-un sondaj alăturat.