O ştire de ultimă oră ne spune că fostul director al Penitenciarului a mai reuşit una înainte de dispărea complet din peisaj. În urmă cu ceva vreme, după ce unul dintre deţinuţi, Ciprian Petrovai, eliberat între timp, s-a apucat să vorbească cu presa şi a acuzat unele cadre că iau mită, ex-directorul Vasile Chiorean a depus o plângere la Baroul Cluj, pe numele avocatei acestuia, Diana Hrezdac. Fata, avocat tânăr, şi-a făcut meseria cum a ştiut şi chiar foarte pe lege, dar a dat de furcă destul de serios în faţa chipiului de miliţist al lui Chiorean, care i-a respins cât a putut cererile adresate. Enervat de insistenţele avocatei, care ba cerea o întrevedere cu Petrovai, ba dorea acte din dosarul acestuia, ba alte chestiuni deranjante şi deloc dătătoare de linişte directorului, acesta a crezut că o face pe avocată şi a reclamat-o la Cluj. Luni, Chiorean a fost invitat de cei de la Baroul Cluj la o discuţie mică, în care i-au spus franc să-şi vadă de treabă, că nu are nicio şansă. Mai bine şi-ar vedea de propriul scaun, decât de al altora. Pus pe liber, Chiorean are tot timpul din lume să vadă ce şi cum cu legea pe care o tot invocă. Poate, într-o zi, o va cunoaşte şi el.
Se afișează postările cu eticheta baroul cluj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta baroul cluj. Afișați toate postările
luni, 8 septembrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)