un gând pentru Claudia Sitaru

Am cunoscut-o în urmă cu şase ani, când am venit la Gazeta. Stătea pe acel scaun pe care aveam să o văd mult timp după aceea, în biroul "tehno", foarte ocupată în a da telefoane în dreapta şi în stânga. Se năştea un săptămânal pentru care a pus suflet şi voia ca totul să iasă bine. Îmi amintesc că într-una din şedinţele de redacţie, înainte de apariţia primului număr, am întrebat-o cât de mult credea în reuşita proiectului Gazeta. Mi-a spus că dacă nu ar fi crezut, nu s-ar fi pornit la drum. Şi avea dreptate. A crezut şi a reuşit. A fost cea care mi-a corectat primul text. Un soi de anchetă cu preşedintele unei asociaţii de locatari de pe str. Vlad Ţepeş, ce ciupea din punga comună. Mi l-a desfiinţat încă de la primul rând. "Nu se începe cu Eu. Cine eşti tu să zici Eu? Când o să fii Nistorescu, o să poţi începe un text şi cu Eu", mi-a zis. În clipa aceea am avut senzaţia că nu o să fac jurnalistică niciodată. Din fericire, s-a uitat apoi la mine şi mi-a spus: "Lasă, aşa am început şi eu primul meu articol". M-am mai liniştit. Peste câţiva ani, când aniversam numărul 100, ne-am reamintit de episod, iar ea mi-a replicat că, deşi nu îl ajunsesem pe Nistorescu, puteam începe textul şi cu Eu.

Gazeta a început cu o gaşcă nebună de tineri dornici să arate că pot şi ziarişti cu experienţă capabili să arate că vor. Noi, cei tineri în ale presei, am avut multe de învăţat de la viitorul editor. Dură în redacţie, capabilă să lucreze sub presiune şi stres, dar jovială şi mult mai călduroasă în afara ei, era un prieten pe care te puteai baza, un om cu suflet, care îţi întindea oricând o mână de ajutor, dacă era cazul. Într-o zi, în redacţie a venit Luca. A văzut că ne cunoşteam şi m-a taxat repede: "Tu i-ai fost profesor lui Luca? Tu? De aia nu ştie pruncu' meu engleză?" Era Claudia. Ce puteam zice?

Claudia Sitaru nu va mai intra niciodată într-o redacţie. În locul pe care l-a iubit atât şi pentru care şi-a dedicat zile, nopţi, ani. A plecat mult prea repede dintre noi, aşa cum se întâmplă cu mulţi din cei dragi. A lăsat în urmă un nume şi o muncă pe care cu greu le vom putea uita vreodată. Dan Coardă mi-a spus azi dimineaţă că în urmă cu câteva zile a stat de vorbă cu Claudia la o cafea. Auzindu-l, am avut acel sentiment al neputinţei şi deznădejdii. Ce nu ar da acum cei care au ştiut-o pe Claudia să mai bea o cafea cu ea? Suntem prea ocupaţi cu viaţa pentru a ne da seama cât de repede trece. Iar ea nu ne iartă.

Sincere condoleanţe mamei sale şi fiului, Luca.

Later edit: Meda Muntean, pe emaramures, despre Claudia Sitaru.