Mircea Man, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, s-a gândit deja la viitorul purtător de cuvânt, care va fi, totodată, şi consilierul său de imagine. Mirela Bodea, crainic de ştiri şi reporter la AXA TV, îl va reprezenta pe Mircea Man în relaţia cu presa, în următorii patru ani. Colega noastră, Mirela, lucrează în presă de patru ani, timp în care a trecut pe la mai multe instituţii media din Baia Mare. A început ca şi animator şi regizor de emisie la Radio Galaxia, apoi a trecut pe la Club FM, pentru ca, în final, să ajungă la la AXA TV, unde a realizat emisunea de matinal, iar mai apoi s-a profilat pe ştiri. Priveşte cooptarea sa în echipa prezidentului CJ ca pe o provocare căreia va încerca să-i facă faţă cu succes, dorind, în acelaşi timp, să schimbe imaginea purtătorului de cuvânt. "Alegerea mea este o provocare. Acesta e şi motivul pentru care am acceptat să fac parte din echipa domnului Mircea Man. Urmează patru ani de foc, în care va trebui să luptăm, în primul rând, pentru binele Maramureşului. În ceea ce priveşte funcţia mea, cred că implică o mare responsabilitate, multă muncă şi convingerea că între instituţiile publice şi presă nu trebuie să existe nicio barieră. Voi încerca, în primul rând, să destram acest mit", a spus Mirela, în exclusivitate pentru acest blog. Pentru Marinel Kovacs, preşedintele CJ al ultimilor patru ani, purtătorul de cuvânt al fost Gherda Tămăşan, provenită tot din rândul jurnaliştilor locali. Personal, am apreciat modul în care a răspuns solicitărilor noastre, de fiecare dată când am cerut anumite informaţii. Însă, se pare că Man a preferat o schimbare, numind în acest post o tânără jurnalistă de numai 21 de ani. Îi urăm succes Mirelei şi să sperăm la comunicate cât mai prompte şi interesante.
marți, 17 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
13 comentarii:
normal... fata arata binisor... lui mirciulica ii plac muierile tinere... ashe ca (apropos... vedetzi la tg. lapus ca are pe cineva (copil fireste, nu cu nevasta-sa)... presul CJ-ului normal... asha ca mireluca ai mare grija.
personal imi pare rau ca institutia CJ se va transforma in curand intr-o noua crasma. PACAT. Totusi sper sa ma insel si consilierii PSD si PNL sa se trezeasca odata.
mda buna bucata si nu-i deloc o nespalata....
Toate bune si frumoase cu o singura obiectie. Si-a inceput cariera ca si animator la Radio Transilvania Baia Mare,poate gresesc deci nu tare cred . Multa bafta pe viitor
nu va e rusine anonimilor ?
asta e .
la base ii place blondele ,lu mircea brunetele.
when a men makes love intre craci e ,,tot'' una,inportanta e sa nu fie tare batrana .
jun 18 .2008 .canada
mhaaaaaaaaaaaaa Dragose,lasa mhaaaaaa LIBER blogul ,doar nai muncit la securitate !
vai de sufletul fetei. e un copil, de ce o chinuie dl man? dar oare dl man stie ce o asteapta pe dragutza asta? oricum, eu va doresc tutoro distractie maxima, caci, e clar ca viziune de ansamblu, experienta de viatza, si alte alea, nu are, asa ca.. have fun!
hahahahahahahahahahahaha purtator de cuvant hahahahahahahahahahahaha consilier de imagine hahahahahahhahahahahahahahaha pai ce stie fata asta?
eu cred ca ea stie foarte bine de ce a fost adusa. ca doar nus e asteapta nimeni de la ea la strategii de comunicare sau de imagine hahahahahahahahahahahahahaha
ok, eu vreau sa las liber blogul pentru comentarii, dar se va sari calul, sunt convins de asta. dar, ca idee, putem incerca...
este o tarfa,de cea mai joasa speta , s-a bagat in asternutul lui mircea man ,s-a culcat cu el ca sa o faca purtator de cuvant,ea nu se gandeste la binele maramuresului ,ci la buzunarul presedintelui , vai de ea ,pe langa ca arata ca o tata in calduri , cred ca mircea s-a pliticsit deja de ea ,in curand va fi schimbata
sa o salveze careva
nu a scos-o nimeni de acolo inca?(nu ii dadeam mai mult de o juma de an, da' pare ca se misca bine)!! mi-e rusine de tara asta!!
da...chiar asa, facem de rusine tara asta cu asa specii
Trimiteți un comentariu