Scenariul punerii în scenă
Consilierii locali PSD îşi acuză colegii de faptul că ar fi "aranjat" încredinţarea unor servicii în cadrul organizării Sărbătorii Castanelor, fără a respecta condiţiile legale. Dacă în anii trecuţi, serviciile de organizare a scenei au fost contractate cu Ansamblul Transilvania în urma unei selecţii de oferte, anul acesta, s-a preferat calea încredinţării directe. Totul a fost bine ticluit de cei care au un interes în această zonă. Aceiaşi consilieri, care au propus în comisii varianta selecţiei de oferte, au votat în plenul şedinţei de Consiliu Local tocmai contrariul – încredinţarea directă. Interesul era ca scena să fie asigurată de firma soţului Iulianei Dăncuş, cea care conduce Ansamblul Transilvania.
Săptămâna trecută, mai mulţi consilieri locali PSD s-au arătat nemulţumiţi de modul în care autorităţile locale au gestionat o parte din problemele legate de organizarea Sărbătorii Castanelor din acest an. Mai precis, s-au ridicat semne de întrebare privind serviciile legate de asigurarea scenei (cu tot ce include aceasta: spectacole, formaţii muzicale, sonorizare, lumini, pază etc). Contrar anilor trecuţi, în care s-au organizat licitaţii pentru încheierea unui contract legat de scena de spectacole, în acest an, consilierii locali au decis (în marea lor majoritate) că nu mai este nevoie de aşa ceva şi se va trece la atribuirea directă. Astfel că Ansamblul Transilvania va organiza partea legată de scenă şi spectacole. Problema este că Ansamblul Transilvania nu dispune de o scenă proprie şi va apela la serviciile unei firme pentru a putea onora contractul. Se cunoaşte şi firma respectivă. Ea aparţine soţului Iulianei Dăncuş, directorul ansamblului. O afacere în familie care s-a dovedit până acum destul de profitabilă. În aceste condiţii, consilierii locali PSD au anunţat oficial că vor sesiza Prefectura de încălcarea legii (ei apreciind că nu a fost respectată ordonanţa privind achiziţiile publice), iar în cazul în care nu se vor lua măsuri, se va trece la atacarea în contencios administrativ a hotărârii de CL prin care se aprobă înredinţarea directă a acestor servicii către Ansamblul Transilvania.
Una la comisie, alta în plen
Toată povestea legată de scena Sărbătorii Castenelor a început în urmă cu câteva luni. Toate chestiunile legate de organizarea Sărbătorii fac obiectul analizei unei comisii special desemnate în acest scop. Preşedintele comisiei este viceprimarul Ovidiu Ştefan, secondat de patru consilieri locali. Iniţial, comisia respectivă a venit cu un proiect de hotărâre, în care propune, la fel ca şi în anii anteriori, folosirea sistemului de cerere de oferte, pe baza unor invitaţii, urmând să se aleagă oferta cea mai avantajoasă. Însă, în raportul care stă la baza acelui proiect, se aminteşte un articol din ordonanţa privind contractele de achiziţie publică, conform căruia, în astfel de cazuri, nu este necesară o procedură similară unei licitaţii. Această portiţă a fost speculată mai târziu. În cadrul comisiei de cultură a CL, consilierul Alexandru Şimori, care este membru şi în comisia pentru organizarea Sărbătorii Castanelor, a venit cu ideea de a atribui direct aceste servicii către Ansamblul Transilvania. Ulterior, el a venit cu propunerea şi în plen, iar colegii săi au votat-o în majoritate, excepţie făcând un consilier liberal şi trei social – democraţi. Culmea este că ea a fost votată şi de cei care fac parte din comisia de organizare a Sărbători Castanelor, care au propus altceva în proiectul de hotărâre (şi anume, procedura selecţiei de oferte). Însă interesul a fost prea mare. Probabil firma familiei Dăncuş a "pedalat" puternic pe ultima sută de metri şi a obţinut lozul câştigător. Toată această mascaradă arată modul în care sunt "lucrate" anumite proiecte şi interesele care gravitează în jurul lor. Putem admite argumentul legal al unei încredinţări directe (dacă se va dovedi asta), însă nu putem tolera încălcarea normelor de moralitate şi sfidarea oricăror alte reguli atunci când vine vorba de banul public şi modul eficient în care acesta trebuie cheltuit. La fel cum în anii trecuţi s-a procedat la varianta selecţiei de oferte, şi în acest an, normal ar fi fost să se procedeze la fel.
"N-aş recunoaşte-o pe domana Dăncuş"
"În cadrul comisiei s-a pus problema organizării părţii culturale a Sărbătorii Castenelor. Am întocmit un proiect de hotărâre prin care am propus o procedură prin care putea participa orice firmă de profil. Eu am întrebat dacă legea interzice atribuirea acestui serviciu unei firme anume. Mi s-a spus că pentru serviciile culturale, se poate trece la încredinţare directă. Atunci am propus Ansamblul Transilvania. Am vrut o firmă băimăreană. Banii rămân aici şi poate fi verificat mai uşor modul în care s-au cheltuit. A fost doar o propunere, în plenul şedinţei de CL. Dacă nu ar fi fost agreată de colegi, atunci nu ar fi votat-o. Se tot vorbeşte de o legătură cu doamna Dâncuş, dar eu nici nu aş recunoaşte-o dacă aş vedea-o pe stradă", a comentat Alexandru Şimori.
Ciprian DRAGOŞ